Dinamo trăieşte

 Aceasta-i vestea. Mai presus de orgolii, trufie, brand, tradiţie.

 Aceasta-i vestea. Mai presus de orgolii, trufie, brand, tradiţie.

Dinamo are pretenţii mult prea mari pentru un proiect atît de mic. Formularea îi aparţine lui Ciprian Marica sau, mai bine zis, unui tip care e îmbibat de dinamovism, unuia care a inhalat de mic copil microbul generat de pepiniera din Ştefan cel Mare şi căruia nu-i cade bine să vadă, chiar şi de la distanţă, că echipa lui de suflet, multiplă campioană a României şi semifinalistă de cupe europene, trage speranţă doar la un amărît loc 4.

În viaţa de zi cu zi se spune că sînt pline cimitirele cu oameni de neînlocuit. În fotbalul românesc, nume mari, de echipe campioane, precum Ripensia, Chinezul, Venus sau FC Argeş nu mai există (prima încearcă o revenire simbolică), altele ca UTA, Rapid sau Universitatea Craiova se zbat între viaţă şi moarte prin liga a doua. În lume, formaţii cîştigătoare de trofee continentale, Nottingham Forrest, River Plate, AC Milan etc., au ajuns la scăpătat din varii motive în decursul istoriei lor. Unele au revenit acolo, sus, altele se confundă astăzi cu mediocritatea. Iată motivul pentru care, deşi, pe fond, sînt de acord cu Ciprian, mă voi delimita de opinia sa şi o voi îmbrăţişa pe cea a investitorului. Între o viaţă de lux şi luxul de a rămîne în viaţă, Ionuţ Negoiţă n-a putut opta decît pentru a doua variantă. 

Sigur că pentru suporterul din Groapă idealul ar fi fost ca Abramovici să prefere centrul Bucureştiului, nu cel al Londrei. Sau, mai fezabil, ca Ion Ţiriac, dinamovist cu acte, să fi fost acceptat, la un moment dat, ca investitor şi catalizator de forţe financiare pentru gruparea alb-roşie, Cum istoria a vrut ca Dinamo să nu încapă pe mîna unor proprietari universali de conducte de gaz, ci doar a unor dealeri de butelii, prezentul nu trebuie să mire. Ci doar să fie judecat just. Sau, dacă vreţi, prin comparaţie. 

În ziua în care Dinamo învingea deţinătoarea Cupei Suediei, IFK Goteborg, cu 2-0, Rapidul pierdea, 0-5, în faţa echipei secunde a lui Freiburg. 

Dacă acceptăm realitatea, vom accepta şi ştirea. Că, spre deosebire de Rapid, Dinamo trăieşte. Nu într-un apartament penthouse, nu hrănindu-se cu fructe de mare, nu făcîndu-şi concediile pe la Miami. Dinamo trăieşte normal, dar sănătos, ca un om care a văzut moartea cu ochii, iar acum apreciază fiecare secundă din viaţă. Cu speranţa ca o dată cu depăşirea perioadei de criză să poată visa din nou la zilele cînd se pregătea de Liga Campionilor. Dar asta fără a produce datorii de milioane bune de euro.