Chirilă, operă şi caracter

Liga 1 a cîştigat un antrenor foarte bun care, ţinut departe de tentaţii, ar putea ajuta mult fotbalul românesc

Liga 1 a cîştigat un antrenor foarte bun care, ţinut departe de tentaţii, ar putea ajuta mult fotbalul românesc

Prin lumea tehnicienilor nu este văzut deloc bine. Omul enervează. Vorbeşte mult, uneori preţios, alteori mitomanic. Îi spun apendicele sau epigonul lui Mircea Lucescu, pe care încearcă să-l copieze în toate, de la metodică de pregătire la dicţie şi de la implicare profesională la polemicile legate de arbitri. Alţii îl numesc Diminutiv Chirilă, comparînd răutăcioşi cota de valoare a tatălui său, Ioan, în domeniul presei scrise, cu cea a lui în spaţiul fotbalistic.

Ionuţ Chirilă însă îşi vede de treabă. Nu mai este tînăr ca pe vremea cînd oferea Diviziei A şi echipei naţionale jucători crescuţi bine şi corect profesional, precum cei din generaţiile lui Florentin Petre şi Tararache, Bratu şi Mărgăritescu sau Nicky Mitea. Face în curînd 48 de ani, dar şi-a păstrat nealterată pasiunea, cea care scoate maximum din individ în orice domeniu. Munceşte de dimineaţă pînă seara la teren, ţine să aibă în control toată piramida clubului, de la echipele de pitici pînă la trupa de seniori, urmăreşte meciuri din ligile inferioare pentru a mai descoperi vreun talent acoperit de praful nepăsării sau de neştiinţa evaluării altora.

Rezultatele muncii nu aveau cum să nu se vadă. Cu o echipă a cărei medie de vîrstă e în top 3 cele mai scăzute din Liga 1, cu o grămadă de necunoscuţi sau refuzaţi, Chirilă păstrează Concordia la mijlocul clasamentului. Dar nu neapărat asta este ştirea de presă. Ceea ce impresionează e faptul că, spre deosebire de multe echipe din campionat, trupa din Chiajna chiar joacă fotbal. Arată foarte clar care-i e filosofia, ce vrea de la fiecare partidă. Şi nu abdică de la ea nici după ce pierde 2-6 cu Oţelul, nici după ce cîştigă, evident, 3-1 cu Astra.

Cifrele InStat confirmă imediat. Concordia e o echipă de posesie, pro-activă, cum se zice pe la cursuri, care produce fotbal, aşa cum se exprimă des Gică Hagi. Motiv pentru care la activitate pe teren şi la precizia paselor vine imediat după cvartetul de forţă format din Steaua, Petrolul, Astra şi Pandurii. În plus, iluştrii anonimi Rîmniceanu, Savin, Ispir, Neluţ Roşu, Serediuc, Purece sau Onduku, unii nebotezaţi în apele primului eşalon, alţii trecuţi pe acolo doar pentru a bifa prezenţe, încep să devină interesanţi pentru alte formaţii.

Paradoxal, necazurile lui Ionuţ Chirilă de-abia de-acum încolo apar. Luat în valoare absolută, în modul (fotbalistic), ca să folosim un termen matematic, tehnicianul e extrem de bine pregătit. Neplătit însă la valoarea muncii pe care o prestează, fără a fi cointeresat de clubul căruia îi aduce profit, el e tentat de prostioare. De a-şi prelungi competenţele şi în domeniul impresariatului.

De a încerca să şi vîndă ceea ce produce. Conflict de interese evident şi sursă de inechitate între componenţii lotului. Unii care acceptă ca antrenorul să-i fie şi agent, alţii care nu cedează şi care dacă, la un moment dat vor pierde echipa, se vor gîndi că totul li se trage de la acel refuz.. Antecedentele cu actele lui Mitea subtilizate dintr-o maşină prin Barcelona sau cu plimbatul jucătorilor pe la cluburi de pe afară sînt destule. Şi neonorante. Pentru un antrenor cu potenţial, dar care trebuie ajutat, dacă nu forţat, să rămînă în zona pasiunii lui primare, fotbalul.