Antonimul fricii e performanţa

Chiar dacă firma Schalke e una strălucitoare şi întreţinută cu bani mulţi, Steaua are astă-seară o şansă importantă. Ce poate fi speculată doar cu curaj. Şi ofensiv. Adică modern

Chiar dacă firma Schalke e una strălucitoare şi întreţinută cu bani mulţi, Steaua are astă-seară o şansă importantă. Ce poate fi speculată doar cu curaj. Şi ofensiv. Adică modern

Schalke – Steaua. 200 – 10, milioane de euro, e scorul la bugete. 181 – 41, tot milioane de euro, e raportul la cotaţiile jucătorilor din cele două loturi. Şi peste ele mai vin şi colegii mei de la Gazetă care observă că 175 – 0 e scorul net cu care nemţii ar cîştiga meciul experienţei, numerele reprezentînd totalul partidelor disputate de jucătorii din lotul lor, respectiv al nostru, vreodată, în Liga Campionilor. Aşa! Şi Steaua a mai plecat la drum spre Gelsenkirchen în aceste condiţii? Naturlich, de ce nu?

Dacă fotbalul s-ar decide numai pe baza cifrelor din conturi, atunci jocul ar dispărea o dată cu prăbuşirea burselor. Din fericire, rezultatul se scrie, întotdeauna, pe teren.

Am ieşit din săptămînile naţionalelor cu un gust sălciu, generat de o frică incredibilă de nişte adversari totuşi pămînteni, şi cea mai mare greşeală ar fi să intrăm în zona cupelor europene păstrînd sentimentul. În ciuda cifrelor tehnico-financiare favorabile adversarilor, e şi cazul ucrainenilor de la Dnepr, adversarii Pandurilor de mîine, echipele noastre au şi trebuie să-şi joace şansa. Una care nu e atît de mică precum pare.

Am văzut-o pe Schalke, sîmbătă, la Mainz. E bună, solidă, dar nicidecum o sperietoare. E o trupă cu care Steaua se poate bate chiar la ea acasă, pe stadionul acela pe care am păşit de cîteva ori şi de fiecare dată am avut impresia că intru într-un living, nu într-o arenă. E adevărat, o sufragerie în care, cînd se porneşte galeria, nu se mai aude om cu persoană. Steaua nu mai are însă de mult timp o problemă cu asta.

Revenind la trupa lui Jens Keller, un tehnician de 42 de ani fără CV la seniori, interimar la Stuttgart şi abia acum titular pe post de principal la seniori, ea nu înspăimîntă nici ca organizare, nici ca individualităţi. Forţa i se trage din linia de trei oameni din spatele vîrfului, Farfan – Boateng – Draxler. De acolo vin pericolele. În absenţa lui Huntelaar, vîrful Szalai e tipul masiv, dar imobil pe care l-am văzut şi la Bucureşti, cu Ungaria, de care cei trei mai mult se ajută decît să-i ajute. Cei doi mijlocaşi centrali sînt agresivi, puternici, dar fără o imaginaţie deosebită. Fundaşii laterali par mai preocupaţi de atac, dar cu destule lacune în apărare, mai ales cel din dreapta, japonezul Ucida. Marfă pentru Tănase. Celălalt, neamţul de culoare Aogo, e mult mai bun. Centralii au experienţă, Hoewedes degajă autoritatea căpitanului, iar Matip vine cu un plus de viteză, dar ambii au vulnerabilităţi evidente în special la jocul pe jos. Iar portarul, Hildebrand, e una şi aceeaşi persoană care a stat în poarta Germaniei pe Giuleşti, la acel 5-1 cu noi.

Hai că parcă ne înviorăm puţin! În plus, dacă e să ne raportăm la alte cifre, în ciuda firmei atît de luminoase, Schalke n-a mai luat campionatul în Germania din 1958, timp în care, rivala de la Dortmund a pus în vitrină 8 titluri. Plus o Cupă a Campionilor. Exact aia care se află în Ghencea, nu însă şi la Gelsenkirchen. Aici scorul e Schalke – Steaua 0-1. Aşa să fie şi diseară!