De ce cred mai mult în Mengolo decît în Cristea
Poate pentru că am terminat Politehnica, şi nu Literele, şi cred mai mult în fapte decît în vorbe
Poate pentru că am terminat Politehnica, şi nu Literele, şi cred mai mult în fapte decît în vorbe
Poate pentru că am fost mereu mai atras de ştiinţele exacte decît de beletristică, deşi ai mei mă vedeau des cu cîte o carte în mînă. Îmi plăcea să citesc, dar uram să-mi comentez impresiile şi, mai mult decît atît, să răspund la idioata întrebare: Ce a vrut să spună autorul?, interogaţie la care oricine se poate înscrie la cuvînt şi emite o părere. Ea va sta în picioare pentru simplul motiv că la capătul cărţii de română nu va exista niciodată un tabel cu răspunsurile exacte.
Am iubit matematica tocmai pentru că nu-ţi lasă loc de întors. Ori ştii, ori nu! Trăieşti sau mori, fără nuanţe. Cel bun rezistă, cel slab nu-şi mai poate ascunde incapacitatea în cuvinte meşteşugite. Dar mai iubesc ştiinţele exacte şi pentru că m-au învăţat că atunci cînd eşti în impas, cînd nu ştii pe unde să o mai apuci, valabil şi pentru viaţa de zi cu zi, singura posibilă scăpare e să te agăţi de o regulă.
Azi sînt în dilemă. Am în faţă o problemă grea. În ipoteză mi se spune că Dinamo l-a transferat pe necunoscutul camerunez Justin Junior Mengolo, iar Steaua pe atît de cunoscutul Adrian Cristea. În vreme ce concluzia îmi cere să demonstrez cine va avea succes. Asta, da, dilemă!
Demonstraţia nu e simplă. De o parte e un jucător pe care-l ştim de atîţia ani. Mai mult ca pe un cal breaz, dar asta nu-i totul. Îi ştim calităţile cu care, generoasă, natura l-a înzestrat. Talent cu carul împrăştiat într-un fizic puternic, în ciuda înălţimii normale pentru orice cetăţean. Un fotbalist din ăla adevărat, crăcănat, cu picioare puternice, în faţa cărora mingea rămîne mereu într-o relaţie de subordonare. Un jucător ajuns pe nesimţite la 30 de ani. De partea cealaltă, un nativ al Africii negre, plecat să-şi caute norocul fotbalistic în Nordul magrebian. Un atacant de 21 de ani, dac-o spune adevărul!, pe care nu l-am văzut niciodată evoluînd. Ce transfer va fi mai reuşit? Nu ştii direct răspunsul? Eşti derutat? Agaţă-te de o regulă!
La Cristea regula şirului e constant descrescătoare în teren şi exponenţial crescătoare în afara lui. A venit ca speranţă de la Iaşi, a primit porecla Gică la Dinamo, pentru uşurinţa cu care-şi dribla adversarii, ca Hagi, dar imediat a căpătat-o şi pe cea de Prinţ. Al cafenelelor, cluburilor şi duduilor. Pe scurt, a jucat mai puţin la Poli Iaşi, Dinamo, U Cluj, Petrolul, Standard Liege şi echipa naţională decît a făcut-o la Cancan, WowBiz, SpyNews, Story, GoodFood, Miss World şi, evident, Lumea Femeilor.
La Mengolo ştim doar că a fost adus de impresarul româno-francez Mihai Joiţa. Adică de cel care i-a propus fotbalului nostru pe Hamza, Tembo, Bukhari şi Yahaya Seidou. La el regula şirului e că toţi au devenit nu doar titulari, ci şi oameni de bază la Petrolul şi Astra, ambele cluburi de fotbal, nu de fiţe. Aşa că aş spune sec q.e.d,, adică ceea ce era de demonstrat. Pentru mine, Mengolo va fi mai bun pentru Dinamo decît Cristea pentru Steaua. Chiar dacă sînt conştient că fotbalul nu e deloc o ştiinţă exactă!