Grigoraş, soare în oraş

Cu Dorinel s-a luat un titlu, dar nou instalatul vechi antrenor e mai îndrăgit de suporteri. Pentru că nu punctează doar pe tabelă, ci şi la impresia artistică

Cu Dorinel s-a luat un titlu, dar nou instalatul vechi antrenor e mai îndrăgit de suporteri. Pentru că nu punctează doar pe tabelă, ci şi la impresia artistică

Week-end-ul trecut, prin Galaţi deja se şuşotea. Vîntul tăia şi din şuierul lui părea să se formeze un nume. Unul nou pentru banca tehnică a echipei, chiar dacă scaunul era ocupat. Viorel Tănase nu-l făcuse uitat pe Dorinel Munteanu nici în mintea suporterilor, nici în cea a conducătorilor. Nimeni nu mai gîndea că Tase venise în plină criză şi postperformanţă, într-o perioadă în care principalul scop părea a fi doar ameliorarea căderii de pe acel pisc atins în 2011, titlul de campion al României.

Afară era rece, dar suporterii se înfierbîntaseră la aflarea ştirii că Oţelul va intra din nou pe mîna unui făuritor de echipe. Petre Grigoraş acceptase să intre în negocierii cu emisarii clubului. Motiv pentru ca fanii să-şi recapete entuziasmul pierdut. Dar ce ce se bucură oamenii?, m-a întrebat un amic căruia îi povesteam ce-ar putea să se întîmple. Nu a mai fost el acolo şi a plecat? De ce acum e bun şi cînd a plecat a fost rău?. Mi-a fost greu să-i explic unui inginer de meserie, în termeni matematici, această reîntoarcere. Şi de ce n-au adus un antrenor care să fi cîştigat titlul, ca Dorinel?.

Aici întrebarea mi-a adus aminte de singura fărîmă de reproş pe care Marin Condescu a lăsat-o să-i scape cînd discuta despre despărţirea minunată de Grigoraş. Atunci, şeful Pandurilor a făcut o referire la ce a realizat Dorinel la Oţelul şi, evident, n-a izbutit Grig. Cam aşa e, mi-a întărit prietenul. Titlul, Liga Campionilor şi vreo 20 de milioane de euro.

La prima vedere, calculul e simplu. Dar, pe de altă parte, l-am invitat să privească şi spre alte cifre. Primele se referă la cheltuielile ce au adus titlul. Cheltuieli dumnezeieşti. În sensul în care numai Dumnezeu ştie cît au fost, de vreme ce vreun an de zile nu s-a mai înţeles om cu persoană în boardul clubului. Celelalte cifre se îndreaptă şi către performanţa lui Grigoraş. Nu cea sportivă, pentru că o participare în Cupa UEFA nu se compară cu una în grupele Ligii. Cea financiară.

Adept al stilului ofensiv, Grig a creat echipe de atac şi a împachetat excelent jucătorii. De pe urma lui, Oţelul a ajuns să transforme în milioane de euro jucători cumpăraţi pe cîteva mii. De exemplu, Galaţiul lui Grig  l-a vîndut pe Szekely cu 1,5 milioane de euro fără ca extrema să fi obţinut vreun trofeu, să fi jucat în naţională sau în cupele europene. În acelaşi timp, Oţelul lui Dorinel l-a dat pe Rîpă, campion şi cîştigător de Supercupă, internaţional A şi titular în grupele Ligii, cu 100.000.

Şi e doar un exemplu dintr-un şir care i-ar mai cuprinde pe Vîtcă, Giurgiu, Jula, Bourceanu şi alţii de la Oţelul, precum şi pe Chiricheş, Pintilii, Matei, Grecu şi, mai nou, Maxim de la Pandurii.

La Galaţi nu ieşise soarele, dar din şuşotitul vîntului se năştea o speranţă. Aceea ca fotbalul să reînvie, chiar şi cu riscul ca Oţelul să nu mai ia titlul Ligii 1, ci pe acela pe care l-a deţinut mult timp: cel al celei mai spectaculoase echipe din campionat.