Aoleu, ne fură ăştia! Aoleu, n-am nici o vină!

De la golgeterul campioanei şi pînă la antrenorul copilaşilor de 10 ani, cu toţii găsesc aceeaşi explicaţie pentru nereuşite: arbitrajul

De la golgeterul campioanei şi pînă la antrenorul copilaşilor de 10 ani, cu toţii găsesc aceeaşi explicaţie pentru nereuşite: arbitrajul.

Mi-am petrecut cîteva ore din week-end-ul trecut printre copii. La balonul lui Cătălin Dănilescu, băiatul lui nea Tică, vreo 20 de echipe de ţînci de 10 ani au pus-o de un turneu amical. Unul cu ştaif, de vreme ce nu numai cluburi din Bucureşti au venit să joace, ci i-am întîlnit şi pe cei de la Focşani sau pe băiatul lui Pompilică Stoica, fost cinciar de temut al Petrolului Ploieşti, cu un şut tăios ca al lui tat-su, numai că nu cu stîngul, ci cu dreptul.
M-am bucurat de compania inocenţei, dar m-am întristat constatînd că toate relele fotbalului îşi prind rădăcinile tocmai în solul mănos al vîrstei lor fragede. I-am văzut simulînd faulturi, mimînd durerea sau trăgînd de timp. Şi am zîmbit, gîndindu-mă la ce mai făceam şi eu la vîrsta lor. Numai că frumoasa lor neştiinţă nu e protejată, ci intens împroşcată tocmai de cei ce ar trebui să le fie dascăli. De cei care ar trebui să le spună că, indiferent cît va greşi un arbitru, scopul prezenţei lor la teren e altul. Acela de a juca fotbal, de a mai marca un gol şi de a aştepta, poate, ca arbitrul, om şi el, să greşească şi în favoarea lor.

Pentru că întotdeauna e mai uşor să găseşti alt vinovat decît propria persoană, e mai facil să strigi Aoleu, ce furăciune! decît Aoleu, cît de incompetent sînt! am văzut cu totul altceva. Un antrenor care la o fază discutabilă şi greu detectabilă, o minge care trecuse sau nu linia porţii, Dumnezeu sau Bahramov ştie!, a decis să scoată echipa de pe teren, deşi venise cu ea din provincie. Un alt antrenor, supărat că echipa lui nu bătea pe nimeni, s-a apucat să înjure un copil, da, aţi auzit bine, UN COPIL, pe motiv că ar fi mai mare cu un an ca vîrsta admisă. Un copil, am aflat, pe care părinţii nu doar că nu-l însoţesc la meciuri, dar au uitat, de la naştere, să-l însoţească în viaţă.

După ce vineri şi sîmbătă mi-am petrecut cîteva ore la balonul cu speranţe, am plecat cu un gust acru. Între bucuria de a fi din nou lîngă puştani şi dezgustul de a nimeri lîngă aşa-zişii lor profesori, duminică am ales biroul, televizorul şi etapa Ligii 1. N-am fost inspirat. După meciul Petrolul – Vaslui, l-am auzit pe Contra spunînd despre arbitrajul lui Colţescu că am avut penalty, dar sînt obişnuit să se greşească împotriva noastră de cînd m-am întors în ţară!. Iar după CFR – Ceahlăul am citit că grecul Kapetanos l-ar fi alergat pe tunel pe tuşierul Bogdan Gheorghe, care, într-adevăr, îi anulase eronat un gol. Copii, stingeţi televizorul, împachetaţi-l şi daţi-l cadou profesorului vostru! E singura şansă de a nu face ca ei şi cînd veţi fi mari!