Gigi, mortul viu

Decît un mort, mai bine doi răniţi. Cu alte cuvinte, dacă amîndurora ne convine egalul, de ce să ne încurcăm unul pe altul? Îl facem, ca-ntr-o piesă de teatru proastă. Ce dacă alte echipe suferă, ce dacă oamenii din tribună cască de plictiseallă, ce dacă plătitorul de abonament TV vede un meci cu final anticipat?

Decît un mort, mai bine doi răniţi. Cu alte cuvinte, dacă amîndurora ne convine egalul, de ce să ne încurcăm unul pe altul? Îl facem, ca-ntr-o piesă de teatru proastă. Ce dacă alte echipe suferă, ce dacă oamenii din tribună cască de plictiseallă, ce dacă plătitorul de abonament TV vede un meci cu final anticipat?

Aşa îşi justifica Gigi Buffon odioşeniile de blaturi din campionatul Italiei. Acele meciuri în care opozanţii îşi fac cu ochiul pentru a-l ucide pe cel de-al treilea. Destinul a vrut ca de această dată Buffon să se fi aflat pe locul mortului. Dacă Spania se înţelegea cu Croaţia pentru un spumos 2-2, ca doi răniţi care trag în tranşee din acelaşi obosit chiştoc de ţigară, acum Gigi ar fi pus cruce turneului final, indiferent de deznodămîntul jocului squadrei cu Irlanda.

Del Bosque şi Bilici, Iniesta şi Srna, Navas şi Mandzukici sînt confecţionaţi din alt material. Ei nu au vrut să creadă în proverbul cu mortul şi răniţii şi nici să joace nişte roluri. Au crezut pînă la capăt în onestitatea fotbalului. Chiar dacă acum unii se bucură, iar ceilalţi plîng. În vreme ce Gigi rîde. De ei!