Opera şi caracterul » Antieroii Zlatan şi Cristiano

Talentaţi, dar needucaţi, un bătăuş de stradă şi un narcisist obsedat şi acum de acneea juvenilă au ajuns idolii unei generaţii şi portstindardul unor naţiuni.

Talentaţi, dar needucaţi, un bătăuş de stradă şi un narcisist obsedat şi acum de acneea juvenilă au ajuns idolii unei generaţii şi portstindardul unor naţiuni.

Zlatan Ibrahimovici. Musteşte de talent. Are execuţiile în sînge. Marchează din poziţii yoghine, protejează mingea cu uşurinţa cu care dai la o parte un cărăbuş.

După ce a fost cumpărat de Ajax de la Malmo, pentru cea mai mare sumă de transfer înregistrată vreodată în Suedia (20 miloane euro în 2001), fiecare echipă căreia i-a îmbrăcat tricoul a cucerit titlul, indiferent că s-a numit, Juventus, Inter, Barcelona sau Milan.

Tabelele de marcaj i-au scris numele de sute de ori. Dar n-a cîştigat Liga Campionilor cu nici una din aceste formaţii, după cum n-a izbutit nici o minune cu naţionala ţării sale, Suedia, cu care acum se află la al 5-lea turneu final de Campionat Mondial sau European.

Cristiano Ronaldo. Dumnezeu l-a împroprietărit cu un munte de har. Viteză supersonică, dribling aiuritor, şut teleportat, killer instinct.

Cînd Loţi Boloni i-a oferit şansa să debuteze la primă echipă a celor de la Sporting i-a încrustat pe soclul viitoarei statui şi unicitatea celui care reuşea să joace în acelaşi an la toate formaţiile clubului U16, U17, U18, tineret şi seniori.

Mai statornic decît Ibra, Cristiano a bifat mai apoi numai două cluburi, Manchester United şi Real Madrid, ultimul achitînd, în 2009, 93 de milioane de euro englezilor lui Ferguson, sumă-record şi acum.

Pentru un salariu de 8 miloane pe an la Man.Utd şi 11 milioane de euro pe an la Real, a cucerit titluri cu ambele echipe, s-a încoronat golgeter, dar n-a izbuit să-şi treacă în palmares decît o Ligă a Campionilor, la Moscova, acolo unde el a marcat în timpul de joc, dar a ratat la penaltyurile de departajare.

A fost salvat de Terry şi Anelka. Cît despre echipa naţională, nici o mărgică. Căci acea finală de European pierdută acasă contra Greciei e mai degrabă un eşec.

Educaţie prin violenţă

Zlatan Ibrahimovici a început Euro 2012 cu un gol şi un scandal. După ce prin 2006 refuza naţionala, acum, ajuns căpitan, n-a avut altă metodă de a-şi corecta fotbalistic un coechipier decît violenţa. De astă-dată, Rosenberg a avut noroc. Rafala lui Ibra a fost doar verbală. Spiritul său de smardoi s-a limitat la înjurături.

Supărat pe sat

Cristiano Ronaldo n-a vrut să-şi salute fanii după meciul de debut de la Lvov, contra Germaniei, iar apoi s-a răstit şi la Paolo Bento, după ce selecţionerul portughezilor reacţionase absolut firesc certîndu-l pentru lipsa crasă de respect.

În loc să-l ambiţioneze, episodul l-a acrit şi mai tare pe căpitanul Portugaliei. A ratat nonşalant 3 situaţii enorme, şi-a pus echipa în mare pericol, iar apoi, salvat de Varela, n-a catadicsit nici măcar să-l felicite pentru gol.

Gesturile celor doi redeschid discuţia despre opere şi caractere. Primele sînt geniale, celelalte dezgustătoare. Talentaţi, dar needucaţi, un bătăuş de stradă şi un narcisist obsedat şi acum de acneea juvenilă au ajuns idolii unei generaţii şi portstindardul unor naţiuni.

Cu asemenea căpitani mi-e greu să cred că Suedia sau Portugalia va marca în vreun fel Euro 2012. Aşa cum România n-a mai însemnat nimic după retragerea lui Hagi şi înscăunarea lui Mutu. Primul a fost operă şi caracter şi a putut coagula o echipă în jurul lui. Celălalt a fost doar operă.