Spune-mi ce mijlocaşi ai ca să-ţi spun cine eşti!

Aseară, lumea a trăit cam aceeaşi senzaţie de astă-vară, cînd Twente a bătut Vasluiul şi apoi l-a eliminat din drumul spre grupele Champions League. O impresie deformată, cum că se poate, cum că olandezii n-ar fi o mare echipă, cum că ne-au scăpat printre degete. Că ne-am bătut singuri.

Aseară, lumea a trăit cam aceeaşi senzaţie de astă-vară, cînd Twente a bătut Vasluiul şi apoi l-a eliminat din drumul spre grupele Champions League. O impresie deformată, cum că se poate, cum că olandezii n-ar fi o mare echipă, cum că ne-au scăpat printre degete. Că ne-am bătut singuri.

Dacă ar fi să reducem totul la erorile din prima repriză ale lui Dănănae sau la gafa lui Prepeliţă premergătoare golului, ar rezulta o judecată strîmbă. Nu aici s-a găsit neapărat cheia meciului, chiar dacă evoluţiile palide ale celor doi ex-craioveni au cîntărit în economia meciului. Adevărul despre Twente e cu totul altul. Anume că trupa lui McClaren e una extrem de solidă, nu foarte spectaculoasă, dar excelent articulată tactic. O echipă matură, cu un perfect joc de pase, cu o forţă superioară Stelei şi cu jucători capabili să destabilizeze cu uşurinţă adversarul în dueluri unu la unu. Dar, în special, cu un mijloc extrem de puternic.

Cu ceva şansă, Steaua ar fi putut să marcheze cel puţin o dată. Ocaziile ivite n-au venit însă dintr-un joc elaborat, ci doar dintr-un exces de adrenalină, dintr-o dorinţă enormă de a reuşi, dintr-un imbold al unui public senzaţional. Asta pentru că Steaua n-a beneficiat aseară de un mijloc potent, care să ducă jocul, să impună ritmul. Tatu n-a ajutat suficient, Bicfalvi a fost nevoit să muncească pentru Dănănae, iar Prepeliţă a fost departe de prestaţia pe care o asigura de regulă Brandan.

Bătrînii fotbalului au o vorbă: Spune-mi ce mijlocaşi centrali ai ca să-ţi spun cine eşti!. Aseară, Steaua a fost Bicfalvi – Prepeliţă. Poate că dacă peste o săptămînă Steaua va fi Bourceanu – Brandan vom vedea un alt joc. Şi, de ce nu?, şi un alt rezultat.