Respect, Grig!

Ştia amănuntul. Văzuse şi el că singurele înfrîngeri ale Stelei din acest sezon veniseră în faţa unor echipe care cedaseră posesia, se aglomeraseră în propriul teren şi speculaseră pe contraatacuri sau din faze fixe.

Ştia amănuntul. Văzuse şi el că singurele înfrîngeri ale Stelei din acest sezon veniseră în faţa unor echipe care cedaseră posesia, se aglomeraseră în propriul teren şi speculaseră pe contraatacuri sau din faze fixe. Oţelul, Astra, Gaz Metan, toate purtau aceste numitoare comune. Petre Griogoraş vede însă altfel fotbalul. De fapt, îl vede la fel cu cei care au încredere în propria lucrare. Cu tehnicienii care nu-şi pierd busola, ci urmăresc luminiţa călăuzitoare în fiecare clipă a activităţii ei.

Logica îmi spune acelaşi lucru, l-am auzit, la începutul săptămînii pe Grigoraş. Dar cum să mă duc eu acum în vestiar şi să le spun băieţilor să joace defensiv? Să se apere în propria jumătate? Cred că ar chema imediat doctorul şi i-ar spune că Mister se simte rău, a păţit ceva. De un an, de cînd sînt aici, ca şi în orice alt loc în care mi-am făcut meseria, am ţinut la acest tip de fotbal deschis, ofensiv. Aşa voi face şi cu Steaua, indiferent de consecinţe. Măcar nu îmi voi face procese de conştiinţă, în cazul în care lucrurile nu ar ieşi bine. Aş şti că am pierdut un meci, nu o filosofie de joc.

Cînd, în minutul 3, Rusescu a deschis scorul pe contraatac, m-am gîndit la riscul lui Grig şi la norocul Stelei de a întîlni ca adversar un antrenor cu un astfel de stil de joc. Apoi, după tot ce s-a întîmplat pînă la sfîrşit, mi-am dat seama că succesul unei idei înseamnă sacrificii. Grig l-a pierdut pe Băcilă, accidentat grotesc de Gardoş, l-a pierdut şi pe Pintilii, suspendat pentru meciul următor, şi-a pierdut şi dreptul de a sta pe bancă etapa viitoare după eliminarea stranie dictată de Kovacs. A cîştigat însă meciul. Dar, peste toate, a cîştigat respectul tuturor.