Trupă de comando
Adormirea adversarului nu e doar o figură de stil, iar victimele acestei stări nu sînt numai românii.
Adormirea adversarului nu e doar o figură de stil, iar victimele acestei stări nu sînt numai românii.
Enormele probleme de lot ale Vasluiului, imposibilitatea de a transfera, accidentările venite pe bandă rulantă şi suspendarea lui Wesley au avut efect invers. Casele de pariuri şi-au schimbat aiuritor cotele. Cehii s-au crezut dinainte învingători. Semn că automulţumirea nu-i numai meteahnă românească.
În tot acest timp, peticită, dar încrezătoare, trupa lui Hizo s-a pus pe treabă. Şi-a fixat ritmul molcom care-i convenea, a jucat atent, a speculat fiecare eroare a adversarului, a fragmentat meciul. Exact ca o trupă de mercenari decimaţi, dar hotărîţi să intre în istorie. Un comando dirijat de pe bancă de spiritul lui Hizo, iar din teren de euroglezna lui Sînmărtean. Totul e, acum, să nu ne credem noi calificaţi!