Dorel titular în Ucraina! » Stoica a impresionat pe toată lumea de la Dinamo şi şi-a asigurat un loc în primul 11
Olteanul a impresionat în cele 45 de minute jucate cu Pandurii şi are şanse mari să prindă primul 11 joi, cu Vorskla Poltava
Olteanul a impresionat în cele 45 de minute jucate cu Pandurii şi are şanse mari să prindă primul 11 joi, cu Vorskla Poltava.
Un singur transfer a făcut Dinamo în vara asta, dar bun! Dorel Stoica a debutat sîmbătă în tricoul alb-roşu, a intrat la pauză în locul dezamăgitorului Elis Bakaj, şi a luminat jocul cîinilor. Imediat, Dinamo a marcat prin Dănciulescu, iar mijlocaşul adus de la Craiova a fost şi el aproape de a înscrie de două ori, cu capul şi printr-un şut de la distanţă. Evoluţia sa a fost mult peste cea a albanezului, ceea ce i-a adus numai laude, iar Ciobotariu se gîndeşte serios să-l titularizeze joi, cu Vorskla Poltava, în prima manşă a play-off-ului Europa League.
Cum Alexe are şanse minime să fie apt pentru confruntarea cu ucrainenii, el suferind de pubalgie, plus probleme la inghinali, Cătălin Munteanu va evolua în banda stîngă, iar Dorel va face cuplu în centru cu Djakaridja Kone. Aici, la Dinamo, am găsit cel mai unit şi puternic grup din cariera mea. Sînt trup şi suflet pentru acest club şi mi-aş dori să mă retrag din Ştefan cel Mare, aşa e frumos pentru un fotbalist, să evolueze la echipele mari din Bucureşti. Sînt pregătit să joc şi din primul minut, depinde de mine cum mă pregătesc şi de ce îşi doreşte antrenorul de la mine, a spus Stoica.
Dorel a avut o evoluţie foarte bună cu Pandurii, s-a integrat bine în echipă. Are experienţă, s-a văzut asta în joc de cînd a intrat pe teren (Liviu Ciobotariu, antrenor Dinamo)
Sînt mulţumit de Stoica. Ni-l doream de 3 ani la Dinamo şi mă bucur că a semnat cu noi. Va aduce un plus în jocul nostru (Cristi Borcea, preşedinte executiv Dinamo)
5.000 de euro pe lună este salariul lui Stoica la Dinamo. El poate să-şi crească veniturile în funcţie de performanţele individuale şi ale echipei
CIFRE: Mult peste albanez
Bakaj / – / Stoica
16 / participari în faze de atac / 23
61% / acţiuni reuşite / 78%
78% / pase reuşite / 81%
1 / recuperări / 6
4/11 / mingi pierdute în propria jumătate / 0/5
0/1 / şuturi pe/la poartă / 2/3
4 / pase ofensive / 8
* atît Bakaj, cît şi Stoica au evoluat cîte 45 de minute