Andrei Vochin

Cel mai bun ziarist dintre oamenii de fotbal și cel mai bun om de fotbal dintre ziariști. Pentru că le face pe amândouă

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Andrei Vochin
Fuga înainte de toate

„Și calul aleargă, dar nu dă lapte”. Asta e fraza preferată a celor care nu apreciază ceea ce înseamnă în ziua de azi calitatea fizică a fotbaliștilor. Curios e că în special foștii jucători iau în derâdere, de multe ori, […]

...

Scrisoare către vecinii mei din Chateau Mont Royal Chantilly

Dragii mei,

E trecut bine de miezul nopții. Am urcat în cameră imediat după ce l-am văzut pe „Săpun” coborând din mașina ce l-a adus, târziu, de la controlul antidoping. Șchiopăta din genunchi și din suflet. Unii dintre voi mai […]

...

De la nea Vanea la nea Bataclan

Parisul ne-a așteptat febril și atunci, și acum. Semantica e însă cu totul alta, fără ca asta să aibă vreo legătură cu faptul că în ’98 eram jurnalist acreditat, iar acum oficial. Tremurul ăla de dinainte de competiție e, din […]

...

Domnul Goe

Cu mare plăcere am lecturat vineri interviul pe care Justin Gafiuc i l-a luat lui Dorin Goian. Am regăsit aceeași stare de bine pe care o trăiesc de fiecare dată când mă întâlnesc cu acest bărbat, indiferent de context, în […]

...

Lobby și cei 4 A

Cu alte cuvinte, dacă-și va duce angajamentul la capăt, Lobonț va ajunge la 40 de ani. Știrea poate surprinde, chiar dacă, atunci când vorbim de portari, ne aducem aminte că Dino Zoff devenea campion mondial cam pe la aceeași vârstă.

[…]

...

Stop joc

Craiova a ştiut cum să stopeze un Rapid secat de energie. 3 meciuri în 6 zile. Aproape aceeaşi echipă de fiecare dată. Rezultate în trend descrescător. Aceasta a fost evoluţia Rapidului în prima săptămînă oficială a sezonului. De la 2-0 cu Timişoara, trecînd prin acelaşi scor cu Argeşul în Cupă, dar după 120 de minute şi încheind cu 0-0 în faţa Craiovei, evoluţia giuleştenilor şi-a pierdut din calitate.

duminică, 4 martie 2007, 6:06

Craiova a ştiut cum să stopeze un Rapid secat de energie. 3 meciuri în 6 zile. Aproape aceeaşi echipă de fiecare dată. Rezultate în trend descrescător. Aceasta a fost evoluţia Rapidului în prima săptămînă oficială a sezonului. De la 2-0 cu Timişoara, trecînd prin acelaşi scor cu Argeşul în Cupă, dar după 120 de minute şi încheind cu 0-0 în faţa Craiovei, evoluţia giuleştenilor şi-a pierdut din calitate.

Însă nu doar rezervorul de energie din ce în ce mai secătuit al vicecampionilor a generat deznodămîntul. Dintre toţi adversarii întîlniţi, Craiova a fost cel mai hotărît. Cu un pressing superofensiv, plasat în medie la 42 de metri de poarta lui Bornescu, cu o viteză de joc foarte mare şi cu un centru de greutate păstrat în medie la jumătatea terenului, trupa lui Ştefan Stoica a obţinut ce şi-a propus: stoparea adversarului.



Universitatea a izbutit să rupă echilibrul Rapidului. Dacă în prima rundă a primăverii, în meciul cu Poli, oamenii lui Răzvan au atacat reduta adversă pe toate flancurile (vezi schema 1), de această dată fluxul paselor a fost restricţionat în zona flancului drept, acolo de unde Bădoi, prins între Velcovici şi Rose, n-a mai furnizat aceaşi cantitate de centrări de calitate. Grosul atacurilor rapidiste s-a purtat spre stînga (vezi schema 2), în special în debut şi în repriza secundă, Perjă furnizînd şi cele două centrări pentru lovitura de cap a lui Mazilu şi la foarfeca lui Zicu, ambele rezolvate de un Bornescu în mare formă.

Chiar dacă dominarea rapidistă s-a accentuat în partea a doua, meciul a părut controlat de olteni. Fragmentînd jocul de cîte ori s-a putut, ei au afectat ritmul adversarului, care a mai ameninţat poarta doar de două ori, după intrarea lui Buga, în jumătate de oră reuşind să tragă de două ori la poarta lui Bornescu şi să joace cam acelaşi număr de mingi (23) ca Mazilu (25), pe care-l înlocuise.



Regresul Rapidului e corelat cu scăderea randamentului jucătorului numărul 1 din Giuleşti: Zicu. Sîmbătă seară, Ianis n-a mai coborît între linii cu frecvenţa de duminica trecută, a rămas de cele mai multe ori pe aceeaşi orizontală cu Ganea şi Mazilu, iar eficienţa sa s-a redus drastic. Dacă acum o săptămînă crease 3 ocazii de gol, reuşise 4 driblinguri, şutase de două ori şi marcase o dată, sîmbătă seară oltenii l-au pus la respect. Rezultatul: doar un dribling şi un şut pe poartă, nici o pasă născătoare de ocazie şi, ce e mai important, nici un gol.



Comentează