Somn uşor, Africa!

Preocuparea exagerată şi, de multe ori, exclusivă pentru faza defensivă a dat fotbalului somnifer în loc de adrenalinăMă aşezasem confortabil în scaun pentru Portugalia – Coasta de Fildeş cu speranţa ca măcar acum să văd ceva fotbal. Mizam pe Cristiano Ronaldo şi Salomon Kalou, pe Deco şi Yaya Toure, pe Simao sau Aruna Dindane. Îmi legasem aşteptarea de ceea ce credeam că va fi şocul contrastelor, cofruntarea stilurilor, ambiţia continentelor. Şi de faptul că partida de la Port Elizabeth deschidea Grupa Morţii.

Preocuparea exagerată şi, de multe ori, exclusivă pentru faza defensivă a dat fotbalului somnifer în loc de adrenalină

Mă aşezasem confortabil în scaun pentru Portugalia – Coasta de Fildeş cu speranţa ca măcar acum să văd ceva fotbal. Mizam pe Cristiano Ronaldo şi Salomon Kalou, pe Deco şi Yaya Toure, pe Simao sau Aruna Dindane. Îmi legasem aşteptarea de ceea ce credeam că va fi şocul contrastelor, cofruntarea stilurilor, ambiţia continentelor. Şi de faptul că partida de la Port Elizabeth deschidea Grupa Morţii.

Grupa Morţii de Somn, pentru că ieri, între 5 şi 7 seara, pentru prima oară în ultimii 32 de ani, am aţipit la un meci de Campionat Mondial. Şi mai eram şi la serviciu. Cînd capul mi-a căzut pe birou era minutul 25 şi ultima fază reţinută fusese bara lui Cristiano Ronaldo. Computerul, şi el intrat în somnolenţa stand-by-ului, m-a lămurit, după ce am dat cu palma peste mouse ca să-l trezesc, că nu se întîmplase chiar nimic, de vreme ce raportul şuturilor pe poartă a rămas acelaşi şi la pauză.

1-0 pentru Portugalia a fost raportul şuturilor pe poartă după 45 de minute

M-am ridicat, am mers pînă la biroul Luminiţei Paul, am urmărit finalul de meci al Soranei cu proaspăta cîştigătoare de la Roland Garros, Francesca Schiavonne, ne-am bucurat împreuna de victoria fetei noastre. M-am întors la fotbal, dar degeaba. Dacia Mioveni şi Gloria Buzău fuseseră mult mai ofertante anul trecut în marele lor derby. În condiţiile în care doar salariul lui Ronaldo le-ar fi asigurat bugetele adunate pe vreo 2-3 ani.
Epigonii lui Mourinho!

E o letargie în jocuri înspăimîntătoare. Unii o pun pe oboseala finalului de sezon, alţii vorbesc despre frica de a nu pierde în runda inaugurală. Există şi o a treia categorie care abia aşteaptă să-l izbească pe Mourinho. Şi să constate că aşa cum The Special One a dominat acest sezon, aşa vor toţi să se impună şi la acest turneu final. Doar că epigonii, dacă astfel stau lucrurile, par să nu fi înţeles decît treaba murdară. Faza defensivă. Pentru conformitate, să spunem că Interul lui Mourinho nu s-a limitat la a-şi pune autobaza în poartă, aşa cum vedem că se întîmplă cu majoritatea celor prezenţi în Africa, ci, o dată capturat balonul, a făcut show din contraatac. Chelsea, Barcelona şi Bayern pot depune mărturie.

Avem încă o dovadă că la echipele naţionale timpul prea scurt nu-ţi permite să pui la punct şi faza ofensivă. Care e mult mai dificilă şi mai greu de perfecţionat decît cea defensivă
Răzvan Lucescu

Scriu aceste rînduri înainte de Brazilia – Coreea de Nord şi constat că pînă acum doar 3 echipe ar fi meritat, din punct de vedere ofensiv, să joace la acest turneu final: Argentina, Germania şi Olanda. Poate şi Coreea de Sud sau Mexicul. Observ că nici una dintre echipele care au primit gol n-a izbutit să cîştige pînă acum şi încerc să le dau dreptate celor ce se apără la Rustenburg şi Polokwane ca la Rovine. Nu-mi pierd însă speranţa. Vreau să cred că, o dată cu meciurile secunde din grupe, tracul va fi dispărut, riscul va fi trebuit să apară, totul se va deschide şi vom vedea alt Mondial.