Zero la mijloc
de IONUŢ IORDACHELa Lisabona, atacanţii noştri nu au stat foarte bine în teren, ne-am mişcat mai greu în ofensivă, a declarat Mircea Rednic după meciul cu Benfica. Şi avea dreptate, avînd în vedere că Dănciulescu a pendulat mai mult la mijlocul terenului, lăsîndu-l singur pe Niculescu să se descurce în faţa lui Anderson şi a lui Luizao.
de IONUŢ IORDACHE
La Lisabona, atacanţii noştri nu au stat foarte bine în teren, ne-am mişcat mai greu în ofensivă, a declarat Mircea Rednic după meciul cu Benfica. Şi avea dreptate, avînd în vedere că Dănciulescu a pendulat mai mult la mijlocul terenului, lăsîndu-l singur pe Niculescu să se descurce în faţa lui Anderson şi a lui Luizao.
Jocul slab al atacanţilor dinamovişti poate fi explicat însă şi de ziua mai puţin inspirată avută de cei patru mijlocaşi, Cristea, Mărgăritescu, Munteanu şi Bălace. Aceştia au pierdut nu mai puţin de 73 de baloane, oferind doar 34 de mingi utile coechipierilor. În plus, nu şi-au depăşit niciodată adversarul prin dribling, doar Cristea încercînd acest procedeu de 5 ori, dar fără succes. În rest, ceilalţi trei nu au încercat nici măcar o dată să dribleze în 90 de minute!
5 driblinguri din 5 a reuşit Rui Costa în partida cu Dinamo
Cei doi mijlocaşi laterali, Cristea şi Bălace, nu au oferit nici măcar o centrare bună colegilor lor. Acesta ar putea fi un motiv pentru faptul că alb-roşiii au trimis doar de 18 ori mingea în careul lusitanilor, faţă de cele 44 ale portughezilor. De remarcat mai este şi faptul că din cele 34 de baloane ajunse la el, Bălace a pasat de 10 ori în spate la Pulhac şi doar de 4 ori spre atacanţi.
Un alt minus al celor 4 jucători de la mijoc au fost finalizările, ei trăgînd doar de două ori la poartă, ambele şuturi fiind semnate de Cătălin Munteanu. Singurul capitol la care au excelat au fost intercepţiile, mijlocaşii reuşind să recupereze 40 de baloane.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele