Am înghiţit puţină otravă pe Stade de France, dar am scăpat » Verde de Paris
Am înghiţit puţină otravă pe Stade de France, dar am scăpat şi putem construi în continuare pe un şir de rezultate bune. Da, am suferit enorm. Am tras de noi ca de galere la fiecare atac al francezilor şi am închis ochii de cîte ori mingea ne-a intrat în careu. Şi ne-a intrat de 61 de ori!!!
Am înghiţit puţină otravă pe Stade de France, dar am scăpat şi putem construi în continuare pe un şir de rezultate bune. Da, am suferit enorm. Am tras de noi ca de galere la fiecare atac al francezilor şi am închis ochii de cîte ori mingea ne-a intrat în careu. Şi ne-a intrat de 61 de ori!!!
Da, am avut noroc. Pentru că n-ai altfel cum să spui atunci cînd adversarul îţi trimite 18 şuturi, dintre care 8 cadrate, cînd o dată te salvează bara şi de alte 3 ori intervenţiile miraculoase ale lui Coman. Deşi, pînă la urmă, la ocazii clare de gol, diferenţa n-a mai fost atît de covîrşitoare.
Valul de contestări ce a urmat însă ultimului fluier al croatului Bebek e însă supradimensionat. Naţionala e pusă la zid ca şi cum ar fi jucat la Torshavn, nu la Paris, contra unor amatori, nu a unor fotbalişti care-şi împart rolurile de lideri în vestiarele lui Barcelona, Lyon, Real Madrid, Bordeaux, Bayern Munchen etc. O echipă în reconstrucţie în care Apostol, Surdu sau Max Nicu, spre exemplu, au, în total, mai puţine meciuri internaţionale decît are Henry reclame la Pepsi.
Da, rezultatul poate fi considerat mincinos. Şi frustrant pentru cocoşi. Dar e un scor pe care se poate clădi. Se spune că marile echipe bat şi cînd joacă prost. Dar la fel de adevărat e şi că o echipă nouă îşi clădeşte viitorul nu doar pe principii, ci şi pe o fluenţă a rezultatelor pozitive. Cu atît mai mult în compania şi pe terenul unei vicecampioane mondiale.
În 1982, la Florenţa, România, nota bene, cu o trupă de fotbalişti ca Balaci, Ştefănescu, Iorgulescu, Cămătaru, Ţicleanu, a remizat, 0-0, cu proaspăta campioană mondială, în condiţii asemănătoare. Cu 5 mari ocazii la poarta bravului Lung. Atunci, Lucescu tatăl construia echipa ce avea să joace primul turneu final după o pauză de 14 ani.
Rezultatul, cel mai bun lucru care ni s-a întîmplat sîmbătă seară, nu e singura speranţă că ne va fi mai bine în următoarea campanie. Echipa asta gîndită de Răzvan ne duce cu gîndul la un alt fotbal decît am gustat pînă acum. Cu ajustările de rigoare, bien sur. La un modul aplicabil fotbalistului român, 4-4-2. La un joc mai ofensiv care ne va folosi în luptele cu adversarii mai modeşti pe care musai trebuie să-i batem în viitoarele preliminarii. Astfel încît să nu mai ajungem să jucăm cu Franţa la Paris şi să fim supăraţi că am făcut un 1-1.
Pînă atunci însă, problemele din jocul cu Franţa nu trebuie uitate. Am adoptat o tactică de aşteptare a adversarului în propriul teren, logică în faţa unei echipe cu atîtea individualităţi, cu o echipă mai scurtă decît a Franţei (44,8 m), dar n-am avut suficientă agresivitate în recuperarea balonului. Am presat rar fundaşii lor centrali, şi n-am putut să-l blocăm pe Toulalan să le facă jocul.

78 de atingeri de balon a avut Toulalan, în vreme ce românul cel mai activ, Apostol, a jucat mingea de doar 42 de ori
N-am reuşit însă să pasăm cît ar fi trebuit. Cu vreo 200 de mingi jucate mai puţin decît adversarul, linia noastră de fund a avut timp să respire cam cît are înecatul în larg. Diferenţă care s-a construit în special în start de meci, atunci cînd probabil că şorturile unora dintre băieţii noştri, obişnuiţi cu terenurile din Mioveni sau Otopeni, au tremurat groaznic. După prima jumătate de oră însă de acomodare cu Stade de France, au început să arate ce ştiu. Şi să ne facă să credem că în momentul în care vor acumula experienţă vor forma o echipă naţională de valoare. Pentru că lucrul ăsta ni l-au arătat Marica, dezinvolt în a-l depăşi pe Escude, dar şi Surdu, crispat într-o situaţie în care probabil că Mutu, marele absent şi principalul marcator al naţionalei, n-ar fi greşit. Era 0-0 şi minutul 42.
Trecînd de la grup la individ, francezii de la L’Equipe, a căror caracterizare om cu om o puteţi găsi în pagina 13, deschid paleta cromatică cu Coman, bila albă, pe care-l consideră jucătorul-cheie din echipa lui Răzvan, şi o închid cu Maftei, despre care scriu că a dat impresia aproape tot meciul că-şi caută suflul. Mai atenţi la jocul nostru, noi avem o părere uşor diferită. Iat-o:
Coman: A salvat cel puţin 3 ocazii de gol, cea mai mare aparţinîndu-i lui Gignac, în situaţie de unu la unu. Istoria va reţine că 1-1 de pe Stade de France e egalul lui Coman.
Maftei: Este fundaşul prin care am încercat să construim, el jucînd cele mai multe mingi dintre toţi apărătorii, 35. Probleme serioase de poziţionare, în special la fazele fixe, dar şi cel mai greu adversar direct: Henry (3 şuturi din 3 pe poartă, un gol, o bară). Ofensiv – zero.
Rădoi: Agresiv, determinat, pe faza defensivă. A acoperit unele fisuri din partea lui Maftei. Mult prea mare spaţiul dintre el şi Chivu. Pe faza de construcţie n-a avut decît 5 acţiuni utile.
Chivu: Liderul unei defensive încercate, are meritul că, împreună cu Rădoi, a reuşit să nu-l cape pe Gignac decît o singură dată. Mai util pe faza ofensivă decît Mirel, 13 adversari eliminaţi din joc, dar o poziţionare extrem de joasă, care a invitat adversarul înspre poarta noastră (vezi schemă).
Raţ: Poziţionare mai bună ca a lui Maftei. Cu toate astea, adversarl său direct, Anelka, a tras de 5 ori la poartă. Graţie şi opoziţiei lui Raţ, n-a nimerit decît o dată cadrul porţii. În atac, o singură centrare.
Mara: Probleme de colaborare cu Maftei pe faza defensivă, cele mai puţine recuperări dintre toţi mijlocaşii, 7, multe mingi pierdute (16 din 26). În ofensivă a dat 3 centrări, toate fără adresant
Ghioane: Cel mai bun recuperator dintre mijlocaşi (16), dar cu un procent nesatisfăcător de mingi pierdute (15 din 38). Aport ofensiv – zero.
Apostol: Răzvan a descoperit un jucător. Cu cele mai multe acţiuni utile dintre mijlocaşi (8), cel mai atent cu mingea (42 de baloane jucate, doar 11 pierdute), cu 3 schimbări de ritm şi două driblinguri reuşite, a fost românul cel mai apreciat şi de L’Equipe. În 3 meciuri la naţională, de două ori a fost cel mai bun din cîmp. Absenţa lui cu Austria se va simţi.
Nicu: Discret pe faza defensivă, coşmar în ofensivă. A jucat 19 mingi în 78 de minute, adică o atingere la 5 minute!!! Mai mult, a pierdut 13 dintre ele!!! În atac are zero pe linie
Marica: Mult prea izolat de restul grupului, are marele merit de a fi făcut faza ratării uriaşe a lui Surdu. Doar două recuperări în atac, nici un şut la poartă
Surdu: N-a ajutat linia de mijloc suficient, nu l-a putut bloca pe Toulalan şi nici n-a izbutit vreo accelerare. Putea fi eroul serii alături de Coman dacă băga în poartă acea minge oferită de Marica.
Roman: A intrat dezinvolt în joc, cu acea acţiune încheiată cu şutul reţinut de Lloris, dar nici el n-a rupt gura tîrgului. Din 18 mingi jucate, a pierdut 11
Bucur: În puţinul timp petrecut pe teren (19 minute) a reuşit 3 redublări, mai multe decît Marica şi Surdu împreună, a scos un fault, dar n-a tras la poartă
Codrea: Prea puţin jucat pentru o caracterizare
A făcut totul. A presat, a recuperat şi a stat la originea golului românilor
L’Equipe