Domnul Goe

Formula caragialească e cunoscută în sens peiorativ. Când ea se referă la Dorin Goian, capătă instant valențe meliorative

Cu mare plăcere am lecturat vineri interviul pe care Justin Gafiuc i l-a luat lui Dorin Goian. Am regăsit aceeași stare de bine pe care o trăiesc de fiecare dată când mă întâlnesc cu acest bărbat, indiferent de context, în cantonamentul „naționalei”, al echipelor lui de club sau în viața de zi cu zi. Același confort pe care mi-l oferă dialogul cu oameni civilizați, maturi, curați. Textul curge lin, iar Gafi atinge multe dintre bornele unei cariere bogate. Răspunsurile lui Goe vin cu o sinceritate dezarmantă, explică momente cruciale ale vieții lui fotbalistice. Povestește cu umor orele de relaxare de după marile victorii, rememorează cu condescendență întâlnirile cu Ibrahimovici sau Van Persie, analizează și laudă colegi de națională, unii dintre ei, precum Chiricheș și Dragoș Grigore, care chiar i-au luat locul în echipă. Iar în descrierea fostului său coleg de cameră, Raț, e de-a dreptul delicios.

Normalitatea n-ar trebui elogiată. Când ea devine minoritară e însă obligatoriu. Ajuns la 35 de ani, Dorin Goian n-a mai prins lotul de Euro, a încheiat contractul cu Asteras, iar ofertele n-au cum să abunde. Se îndreaptă spre finalul poveștii. Una începută în frumusețea săracă a Moldovei, îmbogățită sub culorile Stelei și desăvârșită la lot și în campionatele străine în care a evoluat. Justin îi amintește de golul cu Olanda, cel mai important al carierei, iar eu îmi aduc aminte de debutul lui la Fălticeni. Apoi de perioada când mă ocupam de Bacău, iar el era tânărul stâlp al apărării. Ca să nu mai vorbesc de minunatul sezon românesc în Cupa UEFA, cu acel sfert Rapid – Steaua. Apropo, cred că dacă roș-albaștrii ajungeau în finala de la Eindhoven, cele 5 goluri marcate de Goe, și în special cel de la Middlesbrough, nu aveau cum să lipsească din acest interviu.

Ceea ce m-a bucurat enorm după ce am terminat de lecturat dialogul este că n-am sesizat nicio urmă de invidie, nicio încercare de vendetă, nicio frază de reproș pentru faptul că deși a început în lot campania pentru acest Euro, la acel prim meci de la Atena, acum nu a prins biletul de Franța. Aflat aproape de vârsta pensionării fotbalistice, Dorin a rămas același tip de caracter. Conștientizează ceea ce i se întâmplă, acceptă firescul lucrurilor și faptul că la un moment dat trebuie să faci un pas în spate (deși eu cred că mai poate să fie util încă un an-doi). Nu e dominat de ură, nu încearcă să găsească țapi ispășitori, nu aruncă acuze în stânga și în dreapta. Nu face jocuri. De fapt, nu îmbătrânește urât. Ci rămâne un domn. Domnul Goe din Bacău, exact opusul ploieșteanului creat de Caragiale și peste care dai, din păcate, pe la tot pasul. Și nu numai în fotbal!