Combustibilul lui Cristiano

Certat când Realul nu merge, Ronaldo pare să se alimenteze cu critici pentru a produce goluri

Ca orice pom cu roade, Cristiano Ronaldo a împărțit din nou lumea în două. Unii care aruncă pietre, ca să-i dea jos fructul, alții care se bucură de minunățiile pe care poate să le producă. Unii care-l divinizează, alții care l-ar lega la stâlpul infamiei. Unii care-l iubesc cu patimă, alțiii care-l urăsc vârtos. Nu contează cum, ce, cât și cum face, CR7 reușește să atragă atenția. Un singur lucru nu e în stare să producă: indiferență.

Miercuri seară, în studioul Dolce Sport, cu vreo jumătate de oră înaintea meciului Realului la Roma, s-au stârnit pasiunile. Înfierbântat de plecarea intempestivă a lui Cristiano de la conferința de presă, enervat de postura în care l-a lăsat pe antrenorul Zidane și mânat în luptă de acea solidaritate de breaslă creată involuntar în ani buni de meserie, moderatorului Silviu Samuilă nu i-a picat bine ieșirea starului de la Madeira. Prima senzație stârnită mi-a fost identică, pentru că mi se părea și mie că ține mai degrabă de primii 7 ani petrecuți la Funchal decât de codul de conduită cerut unui profesionist.

Chiar dacă raționează cu inima fostului fotbalist, Pandi a avut o primă reacție asemănătoare. Dar, după ce l-a tăvălit un pic în cuvinte pe superstar, ne-a atras atenția că momentul criticii prin întrebări incomode e unul în care Realul e la vreo 7 puncte în urma Barcelonei. După care, într-un soi de relativitate einsteiniană, ne-a și și-a pus întrebarea care poate da răspuns la tot. „Dar dacă Madridul era acum peste Barca, îl mai interesa pe ziarist de prietenia dintre Messi-Neymar-Suarez? Mai conta că Ronaldo-Benzema-Bale nu par pe teren că ar fi o familie?”.

Sunt înclinat să cred că nu. Latini fiind, spaniolii sunt tentați să judece mai degrabă emoțional. Dar totul depinde, până la urmă, de rezultatul consemnat de tabelă.

Finalul a dat răspunsul. La capătul unui meci în care Madridul n-a strălucit, în care Roma lui Spalletti nu l-a lăsat să se apropie de poarta lui Szczesny decât spre finalul primei reprize, a fost nevoie de un sprint vârtos, o frână bruscă din inerția căreia Florenzi să ajungă aproape de reclame și un șut (e adevărat, puțin deviat) cu destinația vinclu-colț-lung, ca totul să basculeze definitiv în favoarea Realului. Autorul „aroganței” e una și aceeași persoană cu cel care i-a tratat cu aroganță și i-a lăsat pe ochii în soare atât pe jurnalist, cât și pe marele Zizou. Nesuferitul, gelatul, arogantul, infatuatul, uneori prost-crescutul Cristiano Ronaldo a rezolvat meciul. Opera din teren i-a acoperit încă o dată caracterul.

Operă care, pesemne, nu poate fi desăvârșită decât dacă este alimentată de acest soi de comportament. Apropo, pentru cât l-a enervat la conferința de presă, aș propune ca și ziaristul respectiv să fie premiat de Real la victoria asta. Căci am senzația că marele Cristiano se hrănește hulpav din criticile noastre. Pe care le transformă imediat în combustibil pentru elaborarea perlelor. Fotbalistice.