Bucurie, răutate, prostie
Eliminarea echipelor românești din cupele europene stîrrnește valuri de satisfacție printe români. Justificat?
Pe suporteri îi înțeleg. La ei tachinarea e mai importantă ca aerul. Ce e mai frumos, mai hazliu, mai savuros decît dialogul post meci dintre un fan al echipei perdante și cel al celei cîștigătoare? Ce minunății de bancuri se nasc după eșecurile unora sau altora în întîlniri internaționale sau chiar și după victoriile obținute prin campionat, dar cu intervenția arbitrilor? Sînt zeci, dacă nu chiar sute. Multe le știți. Cică intră un suporter stelist la fan shop și întreabă: „Cît costă un tricou?”. La care vînzătoarea replică: „De care doriți? De jucător, de portar sau de arbitru?”.
Sau altul. Un fan dinamovist intră la librăria „Cărturești” și întreabă: „Unde găsesc volumul Dinamo în Liga Campionlor?”. La care vînzătoarea, serioasă, îi răspunde: „Încercați la raionul SF”. Sau încă unul, valabil anul trecut: „De ce are Iphone 6 ecranul mai lung?”. „Ca să intre și Rapidul în clasament pe prima pagină!”.
Ceea ce nu mai pot să înțeleg este reacția oamenilor implicați direct în fenomen, care se bucură de eșecul celuilalt. Am văzut zeci de jucători, antrenori, conducători din primul eșalon care radiau de fericire cînd rivalele din campionat o dădeau în bară prin Europa, fără ca asta să însemne vreun avantaj pentru propria echipă. Proverbul cu capra vecinului se potrivește perfect aici, unde răutatea și invidia vin să înlocuiască pregătirea profesională și succesul în meserie.
Dincolo de răutate se instaurează, regal, prostia. Marți a început noul sezon al grupelor europene la nivel de cluburi. După 11 ani de participare neîntreruptă, cu Steaua numitor comun al fiecărei ediții, fotbalul românesc nu mai are nici o reprezentantă. Efectele delăsării, neimplicării, lipsei de investiție, de programe și strategii la nivel de copii și juniori din ultimul deceniu își arată efectele. Dar nu despre asta e vorba, ci despre stupizenia celor din fotbal care s-au bucurat de eliminările Stelei, ale Astrei, Mureșului sau Botoșianiului. Pentru că, de fapt, în clipa cînd țineau pumnii adversarelor europene și cînd săreau de pe scaune la golurile primite de ai noștri, din buzunare le săreau zeci de mii de euro.
Printr-un program de solidaritate pentru dezvoltarea fotbalului, UEFA virează la finele fiecărui sezon european sume importante destinate centrelor de juniori ale cluburilor de prima Ligă în baza unei scheme care ține cont de performanțele echipelor de club în cupele europene. Acum 3 sezoane, cînd Steaua a ajuns pînă în primăvara europeană, cele 18 echipe de Liga 1 de atunci au primit circa 1,3 milioane de euro. Acum două sezoane, cînd Steaua a mers în Champions League, iar Pandurii în Europa League, dar fără a trece de grupe, suma s-a redus la 985.000. Anul următor, cînd n-am mai avut echipă în UCL, dar am mers cu Steaua și Astra în EL, cuantumul a coborît la 501.000. Nici nu vreau să mă gîndesc ce firimituri vor mai lua la anul după ratarea completă din această toamnă. Și nici nu am chef să fac și eu haz de necazul altora, care, de fapt, el al nostru, al tuturor românilor consumatori de fotbal.