N-aveţi un recurs şi pentru conştiinţă?

Dincolo de regulamente, legi şi manevre avocăţeşti va sta mereu o chestiune necuantificabilă şi din ce în ce mai străină oamenilor de fotbal: recunoştinţa

Mai 2012. CFR e într-o luptă nebună cu Vasluiul lui Porumboiu pentru titlul de campioană. E antepenultima etapă şi, la Cluj, vine o viitoare retrogradată, Voinţa Sibiu. Meciul pare o formalitate, mai ales după ce Sougou deschide scorul în primele 10 minute. Cînd se joacă doar pe teren, fotbalul e parşiv. Oaspeţii egalează prin repriza secundă, teama pune stăpînire pe jocul oamenilor lui Andone, nervozitatea creşte, iar CFR mai rămîne şi în 10 după eliminarea lui Ronny. Minutele se scurg nemilos, arbitrul arată prelungirile. Totul pare să se năruie. Totul însemnînd vreo 20 de milioane de euro.

Preşedintele Iuliu Mureşan e o statuie a disperării. Pare că şi-ar vinde şi sufletul pentru a-l putea plăti pe cel care să-l scoată dintr-un asemenea impas. Nu că ar fi prima oară. E momentul în care un bărbat tuns milităreşte, îmbrăcat în vişiniu şi purtînd tricolul cu numărul 24 face o ultimă încercare disperată. Ia o minge de pe la 30 de metri, înaintează puţin şi, fără să se mai gîndească la faptul că e ultima fază, trage cu răspundere şi cu sete. Mingea zboară spre totul sau nimic, urcă peste portar şi, apoi, coboară brusc în plasă. Vasile Maftei salvează, practic, în ultima secundă, bugetul clubului, aşa cum pe vremuri Amalia Rodriguez revigora economia Portugaliei (ca să rămînem într-o zonă extrem de cunoscută şefilor din Gruia). Stadionul erupe, preşedintele arată ca ieşit de la terapie intensivă şi e în stare, probabil, să-i promită marcatorului salariul lui Cristiano Ronaldo. Ce-l costă?

Iunie 2014. Neplătit de luni de zile şi acumulînd o datorie de peste 100.000 de euro, Vasile Maftei îşi cere drepturile la Comisii. Omul care era dispus să-i pupe picioarele în urmă cu numai doi ani devine principalul său oponent. Lucrează cu simţ de răspundere ca să împiedice normalitatea. Se înconjoară de gulerele albe ale avocaţilor şi de negreala din sufletele celor care găsesc toate căile pentru a amîna un drept evident al jucătorului. Amînă termene, găseşte tertipuri, face promisiuni scrise fără acoperire. Ce caracter frumos!

Jucătorul e singur în faţa unui mecanism machiavelic care amestecă legi, interese şi minciuni. Crede că e apărat de un sindicat flasc, care vorbeşte mult şi face extrem de puţin. În cele din urmă, Maftei pierde. Eroul din urmă cu doi ani devine o simplă masă credală.

Morala. Fotbalul nu mai e de mult locul de întîlnire al conştiinţelor. Pentru cei mai mulţi dintre cei implicaţi, în special din zona administrativă, pasiunea e o noţiune abstractă. Se devalizează cluburi cu istorie, se fură milioane din conturi, se calcă pe glorii ca pe cadavre. Conducătorii cluburilor în insolvenţă trăiesc în paradisuri, conduc limuzine luxoase şi se gudură libidinoşi pe lîngă fete frumoase. Unii dintre ei, ăia mai fraieri, mai şi divorţează după căsnicii de zeci de ani. Pentru că, fiind în sfîrşit atinşi de o pasiune, nu ştiu să o gestioneze. Că de conştiinţă sau de recunoştinţă pentru tot ce s-a întîmplat în trecut, v-aţi dat seama, n-are cum să mai fie vorba.