Dacă aş fi Gigi Becali…

… l-aş chema la o cafea pe unul dintre suporterii din Peluza Sud pentru o discuţie ca între doi asociaţi într-o afacere în care unul aduce banul, iar celălalt pasiunea

E joi după-amiază şi-n studioul DigiSport Radu Naum introduce prin […]

… l-aş chema la o cafea pe unul dintre suporterii din Peluza Sud pentru o discuţie ca între doi asociaţi într-o afacere în care unul aduce banul, iar celălalt pasiunea

E joi după-amiază şi-n studioul DigiSport Radu Naum introduce prin telefon un suporter de galerie. Nu e o obişnuinţă a unei emisiuni care încearcă să se ţină departe de scandaluri, trivialităţi, agresiuni verbale etc. Noi, invitaţii, ne aşezăm în scaune într-o gardă nevăzută, aşteptînd vorbele ce ne pot aduce şi nouă amenzi de la CNA, aşa cum cluburilor lor, pe care, zice-se, ei le-ar iubi, le aduc penalităţi de zeci, poate sute de mii de euro şi nenumărate etape de suspendare a terenului.

Tema e depopularea tribunelor la meciurile Stelei, iar interlocutorul face parte din Peluza Sud. Partea aceea care şi-a declarat de mult timp independenţa faţă de conducere. Se numeşte Alexandru Tofan, precizează că nu se erijează într-un lider, ci, cel mult, e un purtător de cuvînt al grupului pe care-l reprezintă. Cu fiecare vorbă rostită, ferm, apăsat, fără să agreseze limba română şi aflat într-o excelentă relaţie cu logica, omul îşi cîştigă cinstit minutele de antenă. Le merită cu prisosinţă. Explică de ce nu mai vin steliştii la meciurile echipei favorite. Are argumente. Unele pot fi combătute, altele stau bine în picioare.

Finalul discursului are ceva din cursele de odinioară ale lui Lăcătuş, finalizate cu gol în uralele publicului: „Vom reveni la stadion în momentul în care vom avea o echipă de fotbal cu adevărat, adică după un model profesionist, cum vreţi să-l numiţi, din afară, occidental. Un club cu departamente, cu oameni profesionişti. Nu mă refer la jucători. Jucătorii vin şi pleacă, se duc la muncă, îşi fac serviciul şi îşi primesc salariul pentru ce fac. Vrem să avem emblemă, culori, tradiţie, spiritul, vrem să avem acte bine făcute şi transparente, vrem să avem departamente, vrem să avem relaţii cu publicul, marketing şi nu să avem noi, suporterii, să aibă clubul, să fie un club cu adevărat profesionist, care să demonstreze respect faţă de sine, faţă de emblemă şi faţă de suporteri! În momentul cînd o să avem toate astea, vă garantez eu că Steaua Bucureşti, cu Gigi Becali, fără Gigi Becali, va juca avînd stadionul plin”.
Dacă aş fi în locul lui Gigi Becali, mîine l-aş invita la o cafea pe Alexandru Tofan. Nu din postura de patron, ci din cea de om care ar dori să înţeleagă ce înseamnă alt tip de management. Cel al pasiunii. Cel al dragostei pentru o echipă. O iubire care se capătă pe frig şi pe caniculă, la eşec şi la victorie. Şi fără vreun beneficiu material. L-aş chema şi ca să-l ascult, dar şi să-i explic că unele dintre lucrurile cerute de el se fac, dar nu se comunică. De fapt, mi-aş petrece o după-amiază cu un om de care m-ar lega un singur lucru, chiar dacă raţiunile ar fi diferite. Victoria echipei, care pentru mine înseamnă bani, iar pentru el stimă de sine.

Pentru asta însă aş mai avea nevoie să ştiu ceva spus de un om mai deştept ca mine, Peter Drucker, supranumit fondatorul managementului modern: „A conduce o afacere înseamnă, pînă la urmă, înlocuirea muşchilor şi a forţei cu puterea gîndului, a obiceiurilor şi superstiţiilor cu cunoştinţele şi a agresivităţii cu cooperarea. Înseamnă că răspunderea înlocuieşte obedienţa faţă de ranguri şi că autoritatea performanţei ia locul autorităţii funcţiei”.