Tase. Căpitanul

Fără vorbe mari, "decarul" Stelei a unit un vestiar într-unul dintre cele mai dificile momente ale Stelei din ultimul timp

În vremea imaginii, oamenii poartă etichete. Li se lipesc pe piept precum o făceam pe vremuri cînd ne puneam numele pe maculatorul de română sau pe caietul de teme la matematică. Ce scrie acolo pe mijlocul coperţii, aia va rămîne şi la întîlnirea de 50 de ani, cînd, nostalgici, vom umbla la dulapul cu amintiri. Surpriza poate apărea doar dacă-l desfaci. Constaţi că în afară de tabla înmulţirii sau regula de trei simplă, undeva în paginile din mijloc, e desenată o floare sub care scrie „La Mulţi Ani, mămico!”. Iar la final, printre careurile cu vaporaşe, găseşti şi un timid mesaj de dragoste către colega din banca a doua.

Cristi Tănase a primit eticheta demult şi a fost expediat în dulapul cu amintiri chiar dacă mai are mulţi ani de carieră. Nu e una cu care ar putea să se mîndrească şi asta nu e vina nimănui altcuiva decît a lui. Imaginea se construieşte cu trudă, în zile întregi, şi se poate distruge într-o singură noapte lungă. Ea se compune din mii de cuvinte şi se descompune dintr-un gest stupid. Iar Tase nu a avut grijă de acest aspect al vieţii sale, deşi cred că a avut mulţi oameni prin preajmă care să-l ajute să înţeleagă. Motiv pentru care pe eticheta lui nu mai scrie de mult timp Tănase Cristian, ci Dodel.

Lumea ia caietul, se uită ce scrie pe el şi-l pune deoparte. Dacă l-ar deschide însă ar vedea şi altceva. Ceea ce au descoperit colegii şi şefii lui într-un moment greu al Stelei. Noaptea de după eşecul roş-albaştrilor la Tîrgu Jiu a fost decisivă pentru statutul pe care Tase şi l-a cîştigat în faţa grupului. Cei ce mi-au relatat scena au vorbit despre Tănase, în premieră, aşa cum îi auzisem pe alţii povestind despre Mirel Rădoi sau Marius Lăcătuş. Ca despre un adevărat căpitan. Unul care a ştiut să-i pună la punct pe toţi. Pe unii care încercau să-şi caute alibiuri, pe alţii care regretau vremurile trecute. Fără să ţipe, fără să dea cu pumnul în masă. Şi fără să folosească cine ştie ce cuvinte alese. Pe un ton egal, dar ferm, rostind adevăruri de bun simţ, pe care le vede orice observator din exterior, căpitanul a reuşit, după o noapte lungă, stropită cu realităţi dure şi cu vin bun, să recreeze fluxul dorinţei într-un grup aflat la un pas de scindare.

Aceea a fost noaptea cînd la Steaua s-a schimbat ceva. Echipa a plecat spre Piatra Neamţ, fostul căpitan Bourceanu spre Bucureşti, iar tabelele de marcaj au reînceput să le zîmbească roş-albaştrilor. Şi cu Ceahlăul, şi cu Viitorul, şi-n returul semifinalei Cupei cu Petrolul. Acolo unde cel ce pe bună dreptate primise eticheta de fotbalist ofensiv, care nu marchează, a luat o acţiune pe cont propriu, a driblat eficient şi a punctat ca Ilie Dumitrescu sau Adi Ilie pe vremuri. Ca şi cînd suporterul Stelei ar fi scos din dulap caietul prăfuit pe eticheta căruia scria Dodel, l-ar fi deschis la final şi, printre vaporaşe, spînzurători şi alte prostioare, ar fi găsit declaraţia de dragoste către ei şi către fotbal a elevului Tănase Cristian.