Interesul poartă fesul

Spiritul naţional se întinde pînă la propria cămaşă

Spiritul naţional se întinde pînă la propria cămaşă

În studioul DigiSport, Radu Naum e epicentrul şi mediatorul unei dispute devenite tradiţională: cluburile versus echipa naţională, episodul 2073. Polemica pare veche de cînd lumea şi, dacă tot nu avem vreo sărbătoare importantă în această lună, dacă nu putem să implementăm vreun Valentine’s Day sau vreun Black Friday şi-n ianuarie, n-ar fi rău s-o impunem noi în fotbal. Am putea găzdui chiar două ediţii, de iarnă acum şi de vară în mai, după finalul Ligii 1, cînd tema va fi reluată.

Vocile se întrepătrund, cele din platou cu cele prin telefon, iar opiniile sînt divergente, aşa cum îi stă bine oricărei dezbateri. E nevoie de o concluzie şi ea apare o dată cu intrarea lui Dan Petrescu. Omul e franc şi admite că, dacă ar fi în locul selecţionerului Iordănescu ar proceda ca el, după cum, dacă s-ar afla în situaţia antrenorului de club Gâlcă sau Cârţu, ar susţine cauza lor. Sinceritatea Bursucului detensionează atmosfera şi presară normalitate peste dezbatere.

Echipa naţională a primit, în decursul timpului, tot felul de bezele. Declarativ ne place să ne identificăm cu ea, să o numim icoană şi o scoatem în faţă. E un bun vehicul pentru turiştii populismului, o excelentă vitrină de expus jucătorii ce urmează a fi vînduţi, chiar o sursă de venituri de la UEFA pentru fiecare convocat, la acţiunile oficiale însă. Cînd ne convine, ne aducem aminte de superbele cuvinte ale lui Emir Kusturica, patriotismul înseamnă colecţia pozelor jucătorilor echipei naţionale, cînd nu ne apucă amnezia. Uităm că, în calitate de selecţioner la tineret, cazul Cârţu, sau la U17, situaţia lui Gâlcă, am avut un cu totul alt discurs pe aceeaşi temă.

În calitate de angajat al FRF, e firesc să mă consideraţi subiectiv. Sînt de partea lui nea Puiu. Omul are argumentele lui. Principala problemă a oricărei selecţionate e omogenitatea. Cînd ai un grup care provine de la un singur club, aşa cum e cazul Stelei, trebuie să profiţi de acest avantaj. E mai uşor să creşti cîţiva jucători noi pe lîngă un nucleu decît să amesteci 11 fotbalişti de la 10 cluburi. Mai ales cînd nu poţi folosi nici un stranier. Acum un deceniu şi mai bine, necunoscuţii Marica şi Tamaş au devenit cîştiguri pentru naţională în urma unor astfel de acţiuni, a unei astfel de gîndiri, aşa cum şi acum un Bumba, un Roman, un Creţu ar putea creşte şi s-ar putea integra mai uşor alături de grupul compact al steliştilor.

Miza, în fapt, e un singur meci, primul, cel cu Bulgaria. Iar, din păcate, vecinii noştri ne-au dovedit prin fapte că, pentru ei, echipa naţională chiar e prioritară. În lotul anunţat deja figurează 9 jucători din exterior (Slavcev de la Sporting Lisabona, Tonev de la Celtic, Milanov de la ŢSKA Moscova etc), dar şi 6 echipieri ai lui Ludogoreţ, steaua lor de azi.

Altfel, rămîne cum a zis Kusturica: Patriotismul e colecţia pozelor jucătorilor din echipa naţională.