Nu meritai asta, Danciule!

Graba de a se aşeza pe banca tehnică a echipei sale de suflet fără a avea fie experienţa, fie pregătirea necesară l-a transformat pe fostul golgeter în carne de tun

Graba de a se aşeza pe banca tehnică a echipei sale de suflet fără a avea fie experienţa, fie pregătirea necesară l-a transformat pe fostul golgeter în carne de tun

Nu cred că este ceva bun pentru Dănciulescu că a fost numit acum antrenor principal. Cred că trebuia să înceapă cu o echipă mai mică. Mulţi jucători s-au dus direct la o echipă mare şi aşa şi-au încheiat cariera. Dacă nu faci paşii corecţi, antrenoratul se termină repede. Cuvintele lui Ionuţ Lupescu n-au venit după acest 1-6 de la Giurgiu, ci undeva cu vreo săptămînă înainte, după ce Dinamo bătea la primul meci cu Danciu pe bancă, la Mediaş. Iar părerea nu era doar a unui fost mare internaţional, ci a însuşi şefului Comisiei Tehnice de la UEFA.

De vreo cîteva săptămîni, Ionel Dănciulescu a fost prins într-un vîrtej emoţional căruia nu i-a putut ţine piept. Pasiunea i-a învins net raţiunea. Dorinţa i-a dărîmat echilibrul. Mirajul băncii l-a făcut să intre într-un joc mai periculos ca un sport extrem. Sincer, mi-aş fi dorit ca Dinamo să nu fi pierdut nici la Astra, să fi terminat campionatul cu Danciu pe bancă neînvins, pentru a putea scrie exact acelaşi material. Şi pentru a-i putea spune aceleaşi lucruri pe care, de altfel, le-am făcut publice în studioul DigiSport, cu el de faţă, cu cîteva zile înainte ca Ionuţ Lupescu să aibă aceeaşi părere.

Din păcate, foştii fotbalişti au tentaţia să ardă etapele. În plus, sînt înconjuraţi de oameni care susţin că le vor binele, dar care, de fapt, le spun doar ce-şi doresc ei să audă. Nu am avut privilegiul de a fi prieten cu Danciu, ci doar să-mi fie un excelent coleg de emisiune. Iar pentru asta, cu riscul de a se supăra, i-am spus exact ce cred. În fapt, exact ce m-au învăţat mari lectori ai Europei care au predat în ultimii 10 ani la cursurile Pro. Foştii fotbalişti nu înţeleg necesitatea de a parcurge corect paşii în noua meserie. Vor să ajungă la catedră fără să fi făcut ei înşişi facultatea. Cred că experienţa acumulată pe teren le e suficientă ca să înceapă treaba direct de la prima ligă şi fără un solid fundament teoretic. Neîndoielnic, anii petrecuţi pe teren îi ajută şi reprezintă un atu în raport cu cei care încep antrenoratul fără să fi avut un asemenea bagaj în spate. Dar este doar o carte din pachetul de 52. Şi e insuficient.

Cu siguranţă, cursurile Pro nu au fost şi încă nu sînt cele mai bune din Europa. Probabil că unii au trecut pe acolo ca gîsca prin apă, iar alţii au avut alte aptitudini decît cele normale pentru a-şi lua licenţa. Dar şi aşa e mai mult decît nimic. Antrenoratul nu e numai despre a da cu piciorul în minge. Şcoala asta, bună-rea cum o fi, te învaţă şi pedagogie, psihologie, fiziologie etc. Toate pe rînd, în cîţiva ani, aşa cum doctorul învaţă la Medicină, inginerul la Politehnică, avocatul la Drept.

Spre exemplu, unul dintre cursurile susţinute de Jacques Crevoisier, o somitate în materie de teorie, dar şi un excelent practician, la loturile naţionale ale Franţei sau la Liverpool, alături de Houllier, se numea Managementul propriei cariere. Cu siguranţă, dacă ar fi ştiut de el, Danciu n-ar fi acceptat niciodată s-o preia pe Dinamo în acest moment, cu un asemenea lot de jucători şi fără ca înainte să fi semnat un contract ferm pe cel puţin doi ani şi jumătate. Pentru a putea prelua controlul, elementul acela esenţial de care Alex Ferguson a fost obsedat toată cariera şi pe care l-a expus aproape în fiecare filă a lucrării Autobiografia mea. Asta ca să revenim la noţiunea de şcoală, ca o bibliografie obligatorie.