Nu închideți ochii!

Primul instinct e să închizi ochii. Apoi te furnică ceva neplăcut prin interior, ca o durere iminentă pe care încă nu o ai. Un fulger rece și scurt. După care imaginea te înfioară. O bucată de picior desprinsă brutal, dar ținută în același cadru tv doar de jambierul elastic. Groaznic. Nu pricepi cum s-a întîmplat, însă reluările te ajută să pricepi. Un fotbalist controlează o minge, cu ajutorul căreia încearcă să-și facă un viitor, să-și construiască o carieră, să întrețină o familie. Să trăiască. Din spate vine un alt fotbalist care are cam aceleași idealuri. Numai că instinctul animalic, educația precară, violența zilnică din jurul lui și ideea machiavelică a atingerii scopului cu orice mijloace îl determină să se arunce asupra colegului său de breaslă. De aproape se aude o trosnitură macabră, spre tribune pleacă urletul de durere al victimei, iar la televizor reluările îți prezintă din toate unghiurile catastrofa.

Balaci, Balint, Pușcaș au fost nevoiți să termine mult prea devreme cariera pentru că au avut ghinionul să se întîlnească pe terenul de joc cu astfel de parteneri de competiție. Iar aceste nume sînt doar cîteva dintr-o serie de jucători profesioniști trimiși la pensie de zelul nemăsurat al unor așa-ziși colegi. Agresorii lor au continuat, mai devreme sau mai tîrziu, să joace. Mult prea devreme faţă de cît rău, conștient sau nu, au putut face.

La începutul anului am împărțit saloanele de recuperare cu mulți pacienți cu oase rupte. Eu suferisem o banală operație de menisc, ce a necesitat o singură zi de spitalizare completă. Chiar și așa, noaptea aceea n-a fost cea mai plăcută amintire a mea. Un genunchi umflat, penetrat de o drenă, prin care se scurgea sînge. O durere surdă ce a acompaniat ieșirea de sub anestezia locală. Inconfortul poziției din pat și a urinatului în ploscă. Senzația de scurtă sfîrșeală de a doua zi, cînd Ionuț Codorean, medicul care m-a operat, mi-a scos drena și m-a forțat să îndoi imediat genunchiul. Un mic chin. Dar unul insignifiant față de colegii de suferință. Față de cei cu ligamentele distruse, cei cu multiple fracturi, cei care ajunseseră deja la proteze. Iar operația e de-abia începutul unei lungi perioade de recuperare care înseamnă durere, poate și ghips, transpirație și orteze, voință, uneori lacrimi, dar care e esențială pentru omul de rînd, ca să nu mai vorbesc de sportivul de performanță. 

După ce Șeroni i-a sfărîmat piciorul lui Bancu și după ce Mureșan l-a mutilat pe Rusescu, Comisia de Disciplină a FRF a luat măsuri ce par dure: cîte 16 etape de suspendare pentru fiecare agresor. Imediat s-a pornit dezbaterea publică. Unii, de regulă cei pățiți și care știu ce înseamnă suferința aceasta, au salutat decizia. Alții, interesați sau netrecuți prin astfel de experimente, au socotit-o exagerată. Pentru aceștia din urmă aș avea o recomandare. Mergeți marți la Spitalul Militar, în ziua de consultație a doctorului Codorean, și stați cu el și cu pacienții lui de dimineața pînă seara! Cînd veți ajunge acasă vă garantez că măsura Comisiei de Disciplină vi se va părea o bucată de catifea lipită de obraz. Veți avea tendința să cereți ca agresorul să nu mai apară pe un teren de fotbal pînă cînd victima nu va reveni. Și nici asta nu vi s-ar părea extrem de mult, căci în lungul timp scurs, cel din urmă nu va suporta și durerea, și chinul, și sudoarea celuilalt. Iar atunci cînd veți conștientiza, primul instinct va fi să închideți ochii. Dar nu-i închideți!