Nevoia de nemţi: Fridrich şi steliştii

Avem talent, inteligenţă, creativitate made in Romania. Ca să reuşim ne mai trebuie disciplină, rigoare, seriozitate de provenienţă germană

Avem talent, inteligenţă, creativitate made in Romania. Ca să reuşim ne mai trebuie disciplină, rigoare, seriozitate de provenienţă germană

Am auzit de multe ori o anecdotă. Admitem că România e o ţară dăruită de Dumnezeu. Un spaţiu care strînge laolaltă şi mare, şi munte. Un loc cu resurse supra şi subterane. Şi cu toate astea nu ne bucurăm de un trai pe măsură. Ce ne lipseşte? Iar răspunsul la care se rîde amar este: nemţii!

Sînt de acord cu afirmaţia pînă la un punct. Despre nemţi se zice că înainte de orice activitate întocmesc un plan. Chiar şi cînd trec strada. De fapt, cam aici bate anecdota. Ceea ce ne lipseşte cu adevărat, în mai toate activităţile, deci şi în fotbal, este strategia. Să fii neamţ înseamnă să fii organizat, să fii disciplinat, să fii pragmatic, iar toate aceste calităţi ar fi bine să ni le însuşim. Asta nu înseamnă că trebuie să renunţăm la ceea ce avem noi bun, calităţi pentru care alţii ne invidiază. Ar fi o greşeală ca atunci cînd reconstruim să uităm să ne punem în valoare propria identitate. Românii sînt oameni inteligenţi, creativi, plini de talent, de spirit artistic şi asta nu-i deloc puţin lucru.

Dacă ar fi să vorbim strict la propriu, în fotbalul românesc un neamţ a fost decisiv. El s-a numit Helmuth Duckadam şi a adus în vitrina Stelei Cupa Campionilor Europeni. Dacă vă mai aduceţi aminte povestea penalty-urilor cu care actualul director de imagine al roş-albaştrilor a intrat în Cartea Recordurilor aţi reţinut că ea a avut la bază un plan. Portarul de atunci a povestit cum a gîndit psihologic războiul cu Alesanco şi ai lui. Mi-am propus să plec în aceeaşi direcţie la primele trei lovituri. Aşa a făcut şi am cîştigat cu toţii.

Din nou, la propriu vorbind, mă bucur cînd constat că avem nemţi într-o echipă de români. La naţionala lui Florin Răducioiu, de exemplu, l-am remarcat pe Fridrich (foto). Continuu să cred în talentul generaţiei lui Ianis Hagi şi a favoritului meu, atacantul Florinel Coman. Nu voi cădea pradă ultimelor rezultate cu Moldova, dar, în acelaşi timp, trebuie să admit că, în vreme ce luminile sînt puse puternic pe băieţii de la Academie, echipa are şi alte valori. Harald Fridrich e unul dintre ei. E un stîngaci pur, joacă fundaş lateral, deşi mi-l imaginez mai degrabă ca un stoper. Întîi i-am remarcat statura impozantă cu care impresionează la 16 ani. Apoi forţa pe care o degajă şi o seriozitate în joc ce a făcut să contrasteze cu restul grupului şi la 0-0, dar şi la 1-3 cu Moldova. Şi nu spun asta pentru că el a marcat unicul gol. E legitimat la Poli Timişoara şi, sincer, m-aş bucra să-l văd debutînd la prima echipă cît mai curînd. Un neamţ printre românii lui Dan Alexa.

Tot în această săptămînă, am sesizat spirit de neamţ într-o întreprindere românească. După ce i-a trecut glonţul pe la ureche în prima repriză cu Aalborg, Steaua a întors armele în a doua repriză. A ajuns pe nesimţite la un 2-0 asigurător pe tabelă, avînd şi un om în plus. Putea să se oprească, ceea ce le reproşăm de multe ori românilor noştri. Că sînt prea toleranţi. Ei, bine, campionii noştri n-au făcut-o. Au dat gol după gol, cît încape. Aşa cum am văzut că a procedat Germania lui Hrubesch cu tineretul lui Moldovan. Asta nu e cruzime, nu e lipsă de respect (aşa cum mi se pare atunci cînd pasezi pentru Ole-uri). Asta e doar seriozitatea de a merge pînă la capăt. De a juca 90 de minute. De a-ţi pune la treabă tot talentul, toată înzestrarea românească. Nemţeşte.