Andrei Vochin

Cel mai bun ziarist dintre oamenii de fotbal și cel mai bun om de fotbal dintre ziariști. Pentru că le face pe amândouă

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Andrei Vochin
Fuga înainte de toate

„Și calul aleargă, dar nu dă lapte”. Asta e fraza preferată a celor care nu apreciază ceea ce înseamnă în ziua de azi calitatea fizică a fotbaliștilor. Curios e că în special foștii jucători iau în derâdere, de multe ori, […]

...

Scrisoare către vecinii mei din Chateau Mont Royal Chantilly

Dragii mei,

E trecut bine de miezul nopții. Am urcat în cameră imediat după ce l-am văzut pe „Săpun” coborând din mașina ce l-a adus, târziu, de la controlul antidoping. Șchiopăta din genunchi și din suflet. Unii dintre voi mai […]

...

De la nea Vanea la nea Bataclan

Parisul ne-a așteptat febril și atunci, și acum. Semantica e însă cu totul alta, fără ca asta să aibă vreo legătură cu faptul că în ’98 eram jurnalist acreditat, iar acum oficial. Tremurul ăla de dinainte de competiție e, din […]

...

Domnul Goe

Cu mare plăcere am lecturat vineri interviul pe care Justin Gafiuc i l-a luat lui Dorin Goian. Am regăsit aceeași stare de bine pe care o trăiesc de fiecare dată când mă întâlnesc cu acest bărbat, indiferent de context, în […]

...

Lobby și cei 4 A

Cu alte cuvinte, dacă-și va duce angajamentul la capăt, Lobonț va ajunge la 40 de ani. Știrea poate surprinde, chiar dacă, atunci când vorbim de portari, ne aducem aminte că Dino Zoff devenea campion mondial cam pe la aceeași vârstă.

[…]

...

Ilie di Maria

Argentina e numitorul comun. Puntea dintre vremi. Fuga gîndului pe distanţa a 20 de ani.

marți, 1 iulie 2014, 10:08

Argentina e numitorul comun. Puntea dintre vremi. Fuga gîndului pe distanţa a 20 de ani. Eram în California. România trecuse de SUA şi savura optimile. Un vestiar întreg îşi striga bucuria. Mai puţin un om. Ilie Dumitrescu era reţinut. A făcut act de prezenţă, a zîmbit la interviuri, dar nu era el. Nu-mi iese nimic. Parcă nici nu-mi ajut echipa.

Îmi vorbea cu voce scăzută în timp ce urcam împreună panta de sub vestiarul de pe Rose Bowl. Suporterii îl mîrîiau, presa nu-l mai răsfăţa. Cred că o să pierd şi echipa, mi s-a confesat într-un final. Puiu Iordănescu l-a ţinut pe teren şi cu Argentina. Mai mult, l-a pus să joace vîrf. Şi nu s-a înşelat. Ilie a făcut meciul vieţii lui, două goluri şi un assist, şi şi-a purtat colegii către sferturi. E drumul pe care a fost purtat la acest Mondial Di Maria. O evoluţie palidă în grupă, un murmur de nemulţumire în tribune, o dorinţă enormă de revanşă.

Angel a strîns din dinţi și a fost chiar angel. A continuat să alerge, să se bată, să tragă la poartă din toate poziţiile. Să spere şi să creadă în el şi într-o echipă a Argentinei prinsă într-un tango atît de lent încît părea că vrea să danseze încălţată în bocanci de armată. Iar pînă în final i-a ieşit. Argentina lui Messi a devenit Argentina lui Di Maria. Aşa cum în ’94, România lui Hagi se transformase pentru 90 de minute în România lui Ilie. Ilie di Maria.

Comentează