Condamnat la locul de muncă

Grecia ne-a întristat, ne plictisește, ne strică Mondialul, dar ne dă de gîndit.

Grecia ne-a întristat, ne plictisește, ne strică Mondialul, dar ne dă de gîndit.

Gata! S-a terminat 0-0. Acesta a fost, azi-noapte sau mai bine zis spre dimineață, finalul comentariului liveTEXT de pe gsp.ro la capătul unui meci, Japonia – Grecia, de nerecomandat hipotensivilor sau depresivilor. Mai lipsea un oftat prelung care să însoțească ultimul căscat, gesturi servite la pachet de foarte mult timp cu meciurile elenilor.

Pe la două jumate dimineața mă întrebam cu ce-oi fi greșit eu ca la un Mondial atît de frumos, cu o sumedenie de meciuri  superbe, cu o medie ce bate la 3 goluri pe meci, de parcă ar fi o Bundesliga planetară, să fiu nevoit profesional să privesc la una dintre puținele echipe urîte ce-au aterizat în Brazilia. Imediat am realizat că sînt subiectiv. Nervos pentru că ei, insipizii ăștia, ne-au ținut pe noi acasă și, pe deasupra, într-o manieră în care nu ne-au lăsat impresia că am mai avea vreo șansă. Dar în același timp preocupat pentru că tot ei ne vor fi adversari în campania de calificare pentru Euro, care va debuta în toamnă.

Mă rog, nu chiar aceiași, pentru că unii probabil, cazul eliminatului Katsouranis, vor ieși definitiv din scenă. La fel Karagounis și cine-o mai exista încă din marea echipă a lui Otto Rehhagel, care plictisea la fel de mult, dar cîștiga titlul european în Portugalia, bătînd țara gazdă și la sosire, și la plecare.

Și acum, dacă tot îmi dispăruse somnul, am rămas pe canapea încă vreo jumătate de oră în față cu un ceai și două dileme. Ambele legate de viitor. Cel al Greciei și implicit al nostru, precum și cel al fotbalului, care, de asemenea, ne privește.

Elenii vor schimba nu doar cîțiva fotbaliști, ci, mai important, un antrenor. Înțeleg că locul lui Fernando Santos va fi preluat de italianul Ranieri. N-ar fi chiar o veste rea. Don Claudio ne e prieten. El l-a adus pe Mutu la Chelsea, el a lucrat cu Chivu la Inter. Dar, mai important, a stat pe banca Valenciei la marea victorie a Stelei din Cupa UEFA. Carevasăzică ne merge bine cu el. Dincolo de faptul divers și de ironia inclusă, stilul mai relaxat al tehnicianului ne poate fi de folos. Că tare nu ne plac ăștia care iubesc jocul ermetic mai mult decît o putem face noi.

A doua chestiune ține de filosofia generală a fotbalului anului 2014. Acest Mondial ne arată că unii pot face rezultate și jucînd spectaculos. Că nu se mai schematizează doar faza de apărare, ci se lucrează la greu pentru antrenarea jocului în ultimii 25 de metri. Cu amănuntul că majoritatea echipelor au în componență și un număr suficient de mare de jucători de clasă. În toate compartimentele, nu numai în atac. Ei, și acum vine întrebarea de baraj cu care am plecat spre culcare. Și ce faci dacă nu-i ai? Riști să faci show și să termini competiția după două meciuri sau strici nopțile microbiștilor, ca Grecia, dar, cu un punctișor, păstrezi șansa marii surprize pentru ultima etapă? Așa cum o făceam noi, oho ce timpuri!, la Europeanul din 2000.