Andrei Vochin

Cel mai bun ziarist dintre oamenii de fotbal și cel mai bun om de fotbal dintre ziariști. Pentru că le face pe amândouă

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Andrei Vochin
Fuga înainte de toate

„Și calul aleargă, dar nu dă lapte”. Asta e fraza preferată a celor care nu apreciază ceea ce înseamnă în ziua de azi calitatea fizică a fotbaliștilor. Curios e că în special foștii jucători iau în derâdere, de multe ori, […]

...

Scrisoare către vecinii mei din Chateau Mont Royal Chantilly

Dragii mei,

E trecut bine de miezul nopții. Am urcat în cameră imediat după ce l-am văzut pe „Săpun” coborând din mașina ce l-a adus, târziu, de la controlul antidoping. Șchiopăta din genunchi și din suflet. Unii dintre voi mai […]

...

De la nea Vanea la nea Bataclan

Parisul ne-a așteptat febril și atunci, și acum. Semantica e însă cu totul alta, fără ca asta să aibă vreo legătură cu faptul că în ’98 eram jurnalist acreditat, iar acum oficial. Tremurul ăla de dinainte de competiție e, din […]

...

Domnul Goe

Cu mare plăcere am lecturat vineri interviul pe care Justin Gafiuc i l-a luat lui Dorin Goian. Am regăsit aceeași stare de bine pe care o trăiesc de fiecare dată când mă întâlnesc cu acest bărbat, indiferent de context, în […]

...

Lobby și cei 4 A

Cu alte cuvinte, dacă-și va duce angajamentul la capăt, Lobonț va ajunge la 40 de ani. Știrea poate surprinde, chiar dacă, atunci când vorbim de portari, ne aducem aminte că Dino Zoff devenea campion mondial cam pe la aceeași vârstă.

[…]

...

Adios, dar şi gracias!

Mondialul şi-a depus din nou ofranda la picioarele Zeului fotbal. După Franţa în 2002 şi Italia în 2010, o altă campioană planetară în exerciţiu îşi dă duhul prematur şi părăseşte competiţia supremă din faza grupelor.

miercuri, 18 iunie 2014, 11:43

Mondialul şi-a depus din nou ofranda la picioarele Zeului fotbal. După Franţa în 2002 şi Italia în 2010, o altă campioană planetară în exerciţiu îşi dă duhul prematur şi părăseşte competiţia supremă din faza grupelor. Spania îşi încheie lamentabil scurta reprezentaţie fără punct după două meciuri şi cu o căruţă de goluri încasate, mai multe decît primise în ultimele 20 de jocuri la turneele finale europene sau mondiale.

Schimbarea regilor, bucuria nebunilor. Dinastia iberică a căzut, iar toată gloata contestatarilor e liberă să cînte. Aşa cum a făcut-o atunci cînd Zidane nu şi-a mai ridicat capul pleşuv din iarba coreeană, iar Cannavaro a amuţit în concertul aiuritor al vuvuzelelor sud-africane.

Spre deosebire de Franţa şi Italia, Spania a însemnat însă mai mult decît o campioană mondială de grabă răpusă. În cei 6 ani de domnie, începuţi în Praterul vienez şi terminaţi unde altundeva decît pe Maracana, La Roja nu a adunat doar trofee, ci, mai mult decît atît, a lăsat istoriei fotbalului un trend. A impus o modă la fel de puternică precum WM-ul englezesc, catenaccio-ul italian sau fotbalul total olandez. A inventat un stil şi, cu ajutorul unui comentator, chiar un nume. Tiki-taka s-a născut la Euro 2008 ca să bucure şi ca să cucerească lumea.

Adulată la început, această manieră de a ţine mingea fără a ameninţa neapărat poarta, pe care mi-am permis s-o intitulez cel mai frumos antijoc din lume, a început uşor-uşor să intrige, apoi să plictisescă, pentru a sfîrşi în huiduielile aceleiaşi mulţimi care la început o salutase.
Acesta este destinul oricărui lider. După 6 ani de dictatură, Spania pleacă acasă, acompaniată de acel adios ironic şi dureros. Eu voi adăuga însă şi un mare gracias! Pentru imensul tezaur lăsat fotbalului mondial e oricum prea puţin.

Comentează