Amînaţi pensionarea!

În criză de tineri de perspectivă, România ar putea să adopte modelul englez sau olandez şi să permită arbitrilor de valoare să fluiere în Liga 1 şi după 45 de ani.

În criză de tineri de perspectivă, România ar putea să adopte modelul englez sau olandez şi să permită arbitrilor de valoare să fluiere în Liga 1 şi după 45 de ani.

32 de arbitri au condus cel puţin o partidă din sezonul 2013/’14. Cele mai multe prezenţe la centru le-au contabilizat Cristi Balaj, 28, Alexandru Tudor şi Ovidiu Haţegan, 25. Prompt ca de fiecare dată pe parcursul sezonului, Liviu Manolache a furnizat Gazetei cifrele lui. Seci şi neînsemnate, cum ar zice unii, dar atît de pline de sevă şi de relevante după părerea mea.

Cu alte cuvinte, recent răposatul campionat al Ligii 1 a fost dus în spate, la nivel de arbitraj, de cele trei nume grele ale zilei. Alături de Ovidiu Haţegan, omul nostru numărul unu, dacă e să privim prin lentilele celor de la UEFA, Cristi Balaj şi Alexandru Tudor au fost centralii cei mai delegaţi pe parcursul celor 34 de etape. Băimăreanul a ratat numai 6 runde, şi acelea din pricina unor accidentări, ceea ce înseamnă că reţinerea de la delegări i-a fost străină. Cu ani în urmă şi cu un umor negru, Cristi îmi povestea că sezonul său cel mai bun fusese cel în care nu arbitrase din pricina unor probleme de sănătate: Ăla a fost singurul în care n-am greşit.

În august, Balaj va împlini 43 de ani. O lună mai tîrziu, colegul său va atinge aceeaşi vîrstă. Ceea ce înseamnă că ambii vor mai avea voie să oficieze numai două sezoane. La 45, conform legislaţiei actuale, se iese la pensie din arbitraj. Este exact vîrsta limită impusă de UEFA, iar explicaţiile celor de la forul european merg către două direcţii. Prima se referă la îmbătrînirea, în sens strict biologic, ce acţionează asupra performanţelor fizice ale conducătorilor jocului. Dar mult mai important este al doilea motiv, care vizează întotdeauna valul nou. Pensionarii trebuie să părăsească scena nu pentru că n-ar mai putea, ci pentru că din urmă vine un contingent puternic de tineri. Mereu. An de an.
Dacă pe plan european global producţia de mînji e continuă şi de calitate, nu acelaşi lucru se întîmplă punctual. Anglia şi Olanda, spre exemplu, exponente ale fotbalului greu se confruntă periodic cu aşa-zisele pauze de producţie. Sînt ani, şi nu puţini, cînd nu apare vreun Webb, vreun Ellerey, vreun Corver sau Kaiser. Motiv pentru care federaţiile naţionale trec peste recomandarea UEFA şi permit cavalerilor fluierului de mare valoare să fluiere pînă la sau chiar peste 50 de ani în competiţia lor internă. Cu singura condiţie de a-şi lua testele fizice. Aşa Dick Jol a condus pe Ajax şi Feyenoord pînă la 52 de ani, în vreme ce Phil Dowd, la 51 de ani, a arbitrat, nu mai departe de acum două săptămîni, un meci ce putea fi decisiv, Liverpool – Newcastle, pe Anfield.

De 14 ani, Balaj şi Tudor duc greul prin Liga 1, iar din spate vin prea puţine semne bune. Peste doi ani, conform actualului regulament, amîndurora ar trebui să le facem meciuri de retragere. Hai să nu fim mai protestanţi decît alţii şi, pînă va apărea o generaţie consistentă de tineri, să le prelungim celor doi permisul de muncă! Altfel, în loc să le ducem grija, le vom duce dorul. Aşa imperfecţi cum îi vedem.