Lebedele negre

Comisia Centrală a Arbitrilor nu păcătuieşte neapărat prin lipsa deciziei, ci prin modul defectuos de comunicare

Comisia Centrală a Arbitrilor nu păcătuieşte neapărat prin lipsa deciziei, ci prin modul defectuos de comunicare

Privită din exterior, chestiunea pare simplă şi, de regulă, urît mirositoare. Arbitrii trimişi la meciuri fac greşeli mari, presa consemnează, emisiunile de analiză uită de fotbalul în sine şi devin cursuri de instruire pentru purtătorii de steag, fluier şi cască, oamenii de acasă nu mai vorbesc despre cît de frumos a fost golul lui Bărboianu, ci doar despre aiuritoarele deciziii ale lui Radu Petrescu, iar în tot acest timp şefii celor mai urîţi dintre pămînteni par izolaţi într-un clopot de sticlă de unde protejează la nesfîrşit această stare viciată.

Constatată din interior, chestiunea capătă nuanţe. Potopul de erori de arbitraj nu numai că nu e trecut cu vederea, indiferent de numele personajului care le comite, ci, unele greşeli chiar sînt pedepsite aspru. Atît de aspru cît îţi permite şi lotul avut la dispoziţie astfel încît să nu te trezeşti la final de săptămînă în imposibilitatea de a face delegările. Analiza de ieri a Gazetei referitoare la gafele decisive ale arbitrilor relevă faptul că echipa cea mai avantajată ar fi fost Steaua.

La fel de interesantă ar fi şi analiza deciziilor CCA în urma acelor prestaţii. S-ar constata că, în bună măsură, faptele rele nu au rămas fără urmări. Am să dau doar două exemple. Centralul orădean Florin Marcu, cel care a dictat penaltyul fals la Chipciu din care campioana a smuls un egal pe terenul Coronei în toamna trecută, n-a mai apărut de atunci la vreun meci de Liga 1. Şi au trecut vreo 15 etape. Iulian Dima, arbitrul care a făcut praf meciul Staua – Oţelul, 1-1, şi, poate mai grav, a încercat să ascundă o relaţie de rudenie a soţiei sale cu un oficial al liderului, a ieşit, de asemenea, definitiv din peisaj. L-aţi mai văzut la vreun meci de prim eşalon?

Problema CCA e însă legată de graniţele de comunicare trasate de UEFA. Pe care le-am simţit în timp pe propria piele. Vă mai amintiţi de Lubos Michel şi mîna blestemată a lui Carew din Norvegia? Dar de interminabilele minute de prelungire arătate de Urs Meier la acel 2-2 cu Danemarca? Amîndoi ne-au curăţat, dar pe nici un site nu a apărut vreo sentinţă sau vreo analiză oficială a şefilor lor. Practica asta a tăcerii, a ermetizării, este o recomandare cu iz evident de lege care le-a lăsat oamenilor negri doar dreptul la voci de lebede. Inabilitatea Comisiei noastre e legată însă de imposibilitatea de a găsi alte căi de comunicare prin care lumea să înţeleagă clar că faptele nu rămîn nepedepsite. De a transmite mesajul fără a-l enunţa. De a şti să-ţi vinzi marfa astfel încît lumea să înceapă să priceapă că, într-adevăr, cel din fruntea arbitrajului chiar e preocupat de amendarea erorilor grave.

De a face lumea să înţeleagă că pe Radu Petrescu nu-l vom mai vedea la vreun meci de Liga 1 cel puţin pînă la finalul acestui sezon şi că, indiferent de numele lor, Haţegan şi Tudor vor lua o pauză în urma lipsei de performanţă sportivă demonstrată în ultima etapă de campionat. Recomandarea e doar să intraţi pe site-ul CCA pentru a constata dacă au mai fost delegaţi sau nu. Asta nu e o formă clară de comunicare?