Acel puţin care atîrnă atît de greu
Steaua a cîştigat primul meci cu Astra pentru că la jucătorii campioanei n-a contat atît forma momentului, cît încrederea dobîndită în trecutul recent
Steaua a cîştigat primul meci cu Astra pentru că la jucătorii campioanei n-a contat atît forma momentului, cît încrederea dobîndită în trecutul recent
Astra a mîncat bătaie de la Steaua şi cred că nici azi, la peste 24 de ore de la fluierul final, nu înţelege mare lucru din ce i s-a întîmplat miercuri seară pe Arena Naţională. Probabil că jucătorii se uită unul la altul şi nu-şi explică erorile individuale, altădată inexistente. Ştiu cu toţii că în zilele astea nimeni nu a călcat pe bec. Au dormit bine şi s-au antrenat sîrguincios. Au intrat pe teren încrezători, au alergat ca apucaţii, au băgat piciorul în contre, s-au luat la bătaie, la propriu şi la figurat, cu adversarul direct. Au cîştigat duelurile directe, la posesie au fost cam pe acolo. La fel la şuturi expediate. Ba au şi marcat. Şi, cu toate astea, au terminat învinşi!
Steaua 3-1 Astra
5 ocazii 3
51% posesie 49%
45% dueluri 55%
14 şuturi la poartă 12
5 şuturi pe poartă 4
Ca telespectator şi consumator de sport cunosc starea. Cumva, e acelaşi sentiment pe care-l avem noi, românii, de foarte multe ori cînd ai noştri dispută un meci capital pentru ceva. Frisonul ăla ce a generat în final expresia îngrozitor de adevărată: Am jucat ca niciodată, am pierdut ca-ntotdeauna!. Ultima oară, acum cîteva zile, la Mondialul de handbal feminin, la polul opus figurînd finalele cîştigate în serie de Simona Halep. Excepţii în şirul regulii.
De soarta Astrei cea mai vinovată e însă Steaua, pentru că background-ul campioanei a făcut diferenţa. Şi nu facem acum nici o referire la Ienei, Iordănescu, Duckadam sau Lăcătuş, ci chiar la Tănase şi Pintilii. În momentele alea de luptă crîncenă, de dispută febrilă pentru minge, subconştientul lucrează. E clipa în care clipele de cumpănă ale bătăliilor trecute se capitalizează în încredere. E secunda în care filmul se derulează rapid şi prinde în blitzuri golul lui Bourceanu din finalul meciului cu Rapid, reuşita lui Szukala cu Dinamo, golul victoriei marcat de Rusescu în derbyul cu CFR, paradele lui Tătăruşanu contra Pandurilor. Din framurile astea, Steaua a cîştigat un campionat. La pas, dacă e să judecăm matematic, dar care s-a fracturat după fiecare moment de cumpănă pe care şi-l adjudeca mereu aceeaşi echipă. Fibre groase de fier în betonul moralului.
De fapt, aceasta este cea mai mare bogăţie dobîndită de echipa lui Reghecampf. Încrederea aceea uriaşă că în România nimeni nu o poate bate. Indiferent dacă Mediaşul are 2-0 la pauză sau dacă Budescu egalează după o acţiune superbă. Stăpînirea de sine care vine din trecut şi care-l face pe Popa să continue alergarea şi cînd mingea pare moartă în bocancul lui Junior Morais. N-o face degeaba, ci ştie un lucru esenţial. Că adversarul tremură pentru că, spre deosebire de roş-albaştri, alb-negrii încă nu au avut un minut 93 cu Rapid, un rezultat întors cu rivalul de-o viaţă, Dinamo, un derby decisiv cîştigat cu CFR.
Pentru a spera la mai bine, Astra trebuie să înceapă să le aibă. Dacă nu, va rămîne doar o echipă bună din campionatul României.