Deranjant de frumos
Se termină Pandurii – Pacos, iar alături de Alexandra Turda la microfonul DigiSport apare Tony. Simpaticul fundaş dreapta care a ajutat CFR-ul să devină un brand în România şi pentru care şi-a primit porţia de fluierături pe Arena Clujeană (de ce n-om folosi topica românească atunci cînd denumim acest stadion nu prea înţeleg).
Se termină Pandurii – Pacos, iar alături de Alexandra Turda la microfonul DigiSport apare Tony. Simpaticul fundaş dreapta care a ajutat CFR-ul să devină un brand în România şi pentru care şi-a primit porţia de fluierături pe Arena Clujeană (de ce n-om folosi topica românească atunci cînd denumim acest stadion nu prea înţeleg).
Omul n-a uitat limba, o poceşte haios şi transmite prin intermediul ei o mie de idei mai mult decît şlefuitorii în lemnul vorbii care au trecută româna la limba maternă. Spune lucruri frumoase, unele măgulitoare pentru noi şi o frază pe care ar trebui s-o reţinem. Întrebat despre condiţiile de joc, Tony a răspuns că vreau să felicit toate trei echipele pentru cum au evoluat pe un teren îngheţat. Am fost convins că tipul a mai uitat numeralele. Că a confundat doi cu trei. Precizarea lui m-a lămurit că nu greşise. Pandurii, noi şi arbitrii.
E pentru prima oară cînd aud o asemenea formulare, deranjant de frumoasă. Oamenii care gîndesc în spiritul acestui joc, atît cît a mai rămas din el, care pot survola propriul interes observă că echipa arbitrilor face şi ea parte din acest fenomen. Da, ştiu, sînt pregătit să-mi iau porţia zdravănă de înjurături! Sînt pregătit să aud că ăştia de la noi nu merită o astfel de eleganţă. Poate că-i adevărat. Dar hai să parcurgem noi drumul invers! Hai să-i extragem noi din ghearele ispitei jignindu-i zilnic cu argoul eleganţei. Şi, după un timp, s-ar putea să culegem şi roadele.
În romanul autobiografic They call me coach, unul dintre cei mai mari antrenori din baschetul american, regretatul John Wooden, oferă tuturor o pildă. În loc să critici, dă un exemplu. Luaţi-l din vorbele lui Tony.