Europa – cod de bare

E o înfrîngere dureroasă, dar nu e nici o ruşine, zice Eric după Dnepr – Pandurii 4-1 şi îmi vine să-i dau dreptate.

E o înfrîngere dureroasă, dar nu e nici o ruşine, zice Eric după Dnepr – Pandurii 4-1 şi îmi vine să-i dau dreptate. Ne ustură, ne doare, dar sîntem ca un bolnav ce-şi ştie diagnosticul şi care în loc să-şi trateze cauza disconfortului, mai ia cîte un antiinflamator. Se ameliorează pe moment, începe chiar să spere pentru mai tîrziu, pînă vine iar criza, tradusă prin alte bătălii luate pe cîmpurile duşmănoase ale continentului.

Asta e condiţia unui fotbal românesc care, în lipsa banilor, cauză cît se poate de obiectivă, nu are capacitatea intelectuală de a creşte altfel. Campionatul a scăzut evident în ultimul an, dar nimeni nu e hotărît să reformeze ceva. Ba, mai mult, unii nici nu recunosc. Noroc că vine sezonul european, care e, de fapt, testul calităţii. Codul de bare. Ştampila valorii.

Pentru conformitate, să ne amintim că anul trecut, pe vremea asta, deţineam o echipă în Champions League, CFR Cluj, care avea 7 puncte, se pregătea să facă 10, trăgea nădejdii pentru primăvara UCL şi, în final, mergea mai departe în Europa League. Acum Steaua, masculul alfa al Ligii 1, abia a strîns 3 puncte şi se pregăteşte de o excursie de shopping la Londra, nu de vreun meci decisiv cu Chelsea. Cît despre primăvară, rămîne doar cu sensul propriu: un anotimp.

Dincolo, în divizia secundă continentală, 2012 ne-a adus o cîştigătoare de grupă, Steaua, cu 11 puncte, care apoi a mers pînă în pragul sferturilor, după ce elimina Ajaxul şi bătea la Bucureşti pe Chelsea. Peste numai 12 luni, am căzut de pe poziţia liderului pe cea a lanternei grupei, cu un singur punct adunat de Pandurii din 15 posibile şi fără nici o şansă la calificare mai departe cu două runde înainte de final.

Europa ne-a dat verdictul. Cu tot respectul pentru ce au făcut Steaua şi Pandurii în acest sezon internaţional, nivelul fotbalului nostru este cu mult sub cel de anul trecut. Am luat-o la vale. E dureros, însă nu e nici o ruşine, ca să-l parafrazez pe Eric. La cîţi bani avem şi la cîtă dorinţă de reformă chiar că nu merităm mai mult.