Andrei Vochin

Cel mai bun ziarist dintre oamenii de fotbal și cel mai bun om de fotbal dintre ziariști. Pentru că le face pe amândouă

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Andrei Vochin
Fuga înainte de toate

„Și calul aleargă, dar nu dă lapte”. Asta e fraza preferată a celor care nu apreciază ceea ce înseamnă în ziua de azi calitatea fizică a fotbaliștilor. Curios e că în special foștii jucători iau în derâdere, de multe ori, […]

...

Scrisoare către vecinii mei din Chateau Mont Royal Chantilly

Dragii mei,

E trecut bine de miezul nopții. Am urcat în cameră imediat după ce l-am văzut pe „Săpun” coborând din mașina ce l-a adus, târziu, de la controlul antidoping. Șchiopăta din genunchi și din suflet. Unii dintre voi mai […]

...

De la nea Vanea la nea Bataclan

Parisul ne-a așteptat febril și atunci, și acum. Semantica e însă cu totul alta, fără ca asta să aibă vreo legătură cu faptul că în ’98 eram jurnalist acreditat, iar acum oficial. Tremurul ăla de dinainte de competiție e, din […]

...

Domnul Goe

Cu mare plăcere am lecturat vineri interviul pe care Justin Gafiuc i l-a luat lui Dorin Goian. Am regăsit aceeași stare de bine pe care o trăiesc de fiecare dată când mă întâlnesc cu acest bărbat, indiferent de context, în […]

...

Lobby și cei 4 A

Cu alte cuvinte, dacă-și va duce angajamentul la capăt, Lobonț va ajunge la 40 de ani. Știrea poate surprinde, chiar dacă, atunci când vorbim de portari, ne aducem aminte că Dino Zoff devenea campion mondial cam pe la aceeași vârstă.

[…]

...

Minutul 67 din Mioriţa

Dacă vrei să judeci totul doar prin prisma cifrelor scrise pe tabela de marcaj, atunci, da, Schalke a spulberat-o pe Steaua.

joi, 19 septembrie 2013, 12:17

Dacă vrei să judeci totul doar prin prisma cifrelor scrise pe tabela de marcaj, atunci, da, Schalke a spulberat-o pe Steaua. Un 3-0 rămîne un 3-0, scorul neprezentării şi al ruşinii. Dar dacă vrei să fii echilibrat, atunci trebuie să te opreşti un pic în acel minut 67 şi să constaţi că, fără să fie ocazii clare de gol, Steaua conducea la situaţii de a marca cu 4-3.

Orice analiză ar trebui începută aici, dar nicidecum finalizată cu concluzia fatalistă că totul s-a năruit acolo. La Londra, Basel a fost condusă de Chelsea cu 1-0. dar a avut forţa să reîntoarcă meciul şi să cîştige cu 2-1. La Gelsenkirchen, Steaua a căzut iremediabil şi a ajuns să mai înghită încă două boabe. E adevărat că a resimţit şocul unui tontogol, cum au zis spaniolii de la Marca atunci cînd un alt stelist, Nicoliţă, marca în proprie poartă, pe Bernabeu. Dar tot atît de adevărat e şi că Steaua n-a avut şi un plan B pe care să-l pună în aplicare la 0-1. A alergat excelent, a parcurs aproape 3 kilometri în plus faţă de reprezentanta unui fotbal atît de fizic precum cel german. A jucat modern, cu presing şi atitudine. Pînă în minutul 67. Dar, din păcate, a avut atitudinea din Mioriţa la primul moment greu. A cedat totul, fără a se gîndi că, în această grupă, rezultatele din meciurile directe şi golaverajul pot cîntări enorm.

Şi încă ceva. Chiar şi aşa, cu golul ăsta venit de nicăieri, Reghecampf nu are voie să invoce ghinionul. Pentru că după victoria cu Copenhaga din toamna trecută, cu acel gol ciudat al lui Nikolici, a spus că Steaua a cîştigat meritat!

Comentează