Scrisoare către Duşan Kuciak
Portarul Legiei ar merita o epistolă pentru tot ce a făcut din momentul tragerii la sorţi pînă la eliminare
Portarul Legiei ar merita o epistolă pentru tot ce a făcut din momentul tragerii la sorţi pînă la eliminare
Dragă Duşan,
Aş fi încîntat ca rîndurile de faţă să te găsească sănătos. Măcar atît, chiar dacă, sînt convins, eşti mai puţin binedispus, ca urmare a dramei pe care ai trăit-o marţi seara. Ştiu şi te înţeleg. Tu, care după tragerea la sorţi te bucurai ca un copil că ai căzut cu Steaua şi că ai evitat alte echipe de top precum Plzen sau Basel. Ştiai tu ceva, însă ai uitat vorba lui nea Imi: ţi-ai făcut iluzii. Acum ai deziluzii. Cum care nea Imi? Domnul acela elegant, care a ridicat deasupra capului Cupa Campionilor tocmai în fruntea echipei ce ţi-o doreai tu atît de mult. Şi care, spre deosebire de grupările invocate de tine, ştie de mult timp ce înseamnă performanţa adevărată.
Dar nu de asta te deranjez. Am văzut însă că nici după 180 de minute n-ai coborît din vis. Ştiu, e greu să accepţi înfrîngerea, dar nu te-aş fi crezut să nu o înţelegi. Tu pui totul pe seama norocului Stelei. Care, dragul meu? Acela de a nu-ţi fi dat gol în situaţie de unu la unu la Bucureşti, cînd atacanţii noştri te-au făcut mare? Cît ai fi vrut tu să fie scorul în dublă manşă dacă la noi aţi jucat un sfert de oră şi aţi scos un egal, iar la voi, într-o repriză întreagă cît aţi avut mingea, cea secundă, aţi ajuns să-l deranjaţi pe Tătăruşanu doar în ultimul minut al prelungirilor?
Sau, hai să-ţi desenez în cifre. Alea pe care le iubeşti tu atît de mult de ai fugit de la Vaslui pentru un pumn de euro, după ce încărcaseşi cu sacul pînă atunci, mereu înaintea colegilor, care transpirau ca şi tine, şi mereu în avans. Carevasăzică, 6 la 3 în tur, 6 la 4 în retur, de fiecare dată pentru Steaua. Ăsta-i raportul ocaziilor! Adicătelea 12 la 7 per total. Al cui e norocul, Duşane, cînd scorul general a fost 3-3?
Hai, că te şi ajut puţin, să nu zici că-s cîrcotaş. Poate te referi la arbitraj. Că Stelei i-a fost lăsat golul de la Bucureşti la limită şi vouă vi s-a anulat unul. Ca şi marţi seară. Poate ai dreptate, dar cu şublerul în mînă se dovedeşte că fluieraşii şi tuşarii au avut dreptate. Norocul Stelei a fost însă că decizia era în marja de eroare umană şi o fracţiune de secundă de neatenţie putea să te ajute pe tine, nu pe noi.
Dar nu era corect, Duşane! Iar pentru tine cu atît mai puţin. Te percepeam ca un băiat inteligent şi chiar continuu să cred că eşti, de vreme ce ne-ai învăţat limba şi încă o vorbeşti bine. Jos pălăria! Însă te căinez pentru că n-ai ştiut să te bucuri demn la Bucureşti. Se terminase meciul, scăpaserăţi cu 1-1 şi tu, în loc să pupi şi să bagi în traistă, te-ai apucat să inciţi publicul de la peluză, să aduni ca gunoierul mizeriile aruncate de prin tribună şi, apoi, să te porţi ca Lovin pe Giuleşti. Urît!
Altfel, dragă Duşan, află despre noi că sîntem bine şi ne pregătim să aflăm azi cu cine vom juca în Liga Campionilor. Ştiu că nu te interesează. Voi aveţi treabă abia mîine. În Europa League. Succes!