Acel sfert de oră de speranţă

Doar o minune ne mai poate duce încă o echipă, alături de Steaua, în grupele competiţiilor europene. Iar aceasta, paradoxal, ar fi Astra.

Doar o minune ne mai poate duce încă o echipă, alături de Steaua, în grupele competiţiilor europene. Iar aceasta, paradoxal, ar fi Astra.

Petrolul e caz închis. La impactul între profesionismul lor şi amatorismul nostru, dintre fotbal ca religie şi fotbal ca blasfemie, echipa noastră a răposat instant. Hai să nu ne suim cu picioarele pe ea, pentru că minunea de a da la o parte o formaţie ca Swansea nu apare în fiecare zi în care ei mai cumpără un fotbalist de 20 de milioane, iar tu trebuie să faci treabă cu africani achiziţionaţi cu preţul unui abonament pe Liberty Stadium. Sau în fiecare zi în care ei se pot antrena pe 20 de terenuri, iar ai noştri, de seniori vorbesc, ar fi mîndri să găsească o suprafaţă de joc măcar comparabilă cu gazonul din curtea oricăui liceu de-al lor. Şi hai să rămînem cu bijuteria de gol a lui Grozav, licăr unic într-o beznă nu doar punctuală, ci, din păcate, proiectată în viitor. Sper să mă înşel!

Pandurii au jucat cel mai bine, dar îşi muşcă buzele cel mai rău. Au fost peste Braga acestui moment, echipă cu un singur joc oficial în picioare. Au avut şanse multe să înscrie, asezonate însă constant cu tremurul, emoţia sau poate lipsa de valoare generatoare de ratări. Au arătat elasticitate tactică, reaşezare rapidă a principiilor după despărţirea de Nistor într-o formulă cu 3 fundaşi centrali şi capacitate de a alerga mai mult ca adversarul. Gorjenii au fost, per total mai buni, dar, paradoxal, ăsta e semnul că nu e bine. Cînd un out-sider este ca joc peste favorit, dar asta nu se vede şi pe tabelă se cheamă că trăim sindromul echipei mici. Cea căreia îi va fi greu să reediteze jocul. Nu şi scorul. Sper să mă înşel!

Speranţa, atîta cît e ea de mică, vine din Israel. Da, am văzut, Maccabi Haifa e mult mai echipă decît a fost Hapoel Tel Aviv. Prietenii mei de acolo, Silviu şi Beno, au avut dreptate din nou, avertizîndu-mă după tragerea la sorţi. Da, am văzut, că Astra a fost dominată copios, că scorul e mult mai mic în raport cu ocaziile de gol, că israelienii au ratat şi un penalty. Dar în acelaşi timp ştiu şi că giurgiuvenii n-au fost vreodată în 2013 mai moi şi mai apatici. Nu cunosc cauzele, pot bănui doar căldura accea inundată care-ţi opreşte respiraţia la propriu, nu la figurat, precum minunatele grădini suspendate din Haifa. Şi-mi mai amintesc de acel prim sfert de oră cînd trupa lui Isăilă putea alerga. Pe acela l-aş vrea multiplicat de 5 ori, poate de 9, dac-om ajunge la penaltyuri, pentru că doar dacă l-am putea replica am mai putea năzui la o minune. Aici sper să nu mă înşel!