Repriza de probă

Steaua a pierdut jumătate de punct de coeficient UEFA, dar a aflat ce are de făcut atunci cînd titularii de azi nu vor mai fi în echipă

Steaua a pierdut jumătate de punct de coeficient UEFA, dar a aflat ce are de făcut atunci cînd titularii de azi nu vor mai fi în echipă

Cînd vrei să-ţi schimbi garderoba, chiar dacă îţi ştii măsurile, e bine să intri în cabina de probă. Croiala sau materialul pot diferi cu acel pic care te face să te strîngă pe la subsuori sau să te facă să transpiri. Steaua are în acest moment un costum aproape turnat, ceea ce, în termeni sportivi, înseamnă că a ajuns la performanţa de a i se putea lectura echipa şi de către copii. Cu excepţia posturilor de atacanţi, toate numele sînt bătute în cuie. Poezia Tătăruşanu – Georgievski, Szukala, Chiricheş, Lato – Popa, Bourceanu, Pintilii, Tănase… a devenit la fel de cunoscută precum era pe vremuri capodopera literară ce începea solid cu Duckadam – Iovan, Belodedici, Bumbescu, Bărbulescu, continua echilibrat cu Boloni, Tudorel şi Majearu şi se încheia fulminant cu Balint, Lăcătuş şi Piţurcă.

Marţi seară, la adăpostul acelui 2-0 din Georgia, dar sub ameninţarea suspendărilor oamenilor de bază, Szukala şi Pintilii, Reghecampf era bănuit că va începe fără cei doi. Pentru aceia care se întreabă ce merit are Laurenţiu în acest marş al Stelei, returul cu Dinamo Tbilisi e încă un răspuns. Antrenorul îşi cunoaşte extrem de bine echipa, condiţie mult mai importantă decît aceea de a-ţi visa adversarul. Motiv pentru care a ales să nu rişte nimic. I-a titularizat pe cei doi şi, timp de o repriză, nici unul dintre cei 45 de mii de fani de pe Arena Naţională n-a avut palpitaţii.

Cu 1-0 la pauză şi 3-0 la general, Reghe a îndrăznit să rişte. Numai că Steaua fără Pintilii şi Szukala pare mai vulnerabilă decît o bancnotă de 500 fără elementele de siguranţă. Pe mijlocaş e bine să nu-l judeci de la televizor. Nu de alta, dar nu apare mereu în cadru. El e pîndarul echipei. Plecările voluntare, dar de multe ori haotice, ale lui Bourceanu sînt acoperite imediat. Urcările lui Chiricheş îl transformă instant în stoper, post pe care a jucat şi la Jiul, şi la Pandurii. Iar pe momentele de efuziune ofensivă ale lui Latovlevici, coboară fundaş stînga. De aceea puteţi să-l numiţi, în funcţie de fază, Pintileanu, Pintileş sau Pintilovici. Cu Stanciu nu merge chestiunea nici ca joc de cuvinte pe acea poziţie.

La Gardoş, marele criticat al zilei, situaţia mi se pare puţin schimbată. A intrat prost în meci, l-a pierdut pe Ustaritz la gol, şi a tratat balcanic cîteva dueluri pe care Szukala le-ar fi rezolvat nemţeşte. Dar, uşor-uşor, spre final şi-a revenit. Nu e nicidecum un caz pierdut, ci doar un jucător pe care-l motivează numai postura de titular. Prima vină e a fotbalistului, care nu luptă cu el însuşi pentru a rămîne în stare de competiţie şi pe banca de rezerve, aşa cum, pe vremuri, o făcea Rusescu bunăoară. În acelaşi timp e şi o chestie de reglaj fin, de aplecare a croitorului asupra unui material de calitate, dar cu o croială specială. Care la început te strînge, dar, purtată mai des, se lasă şi devine cît se poate de comodă.