Liga noastră şi Liga cealaltă

Steaua a spulberat un adversar care a cam dormit în această vară. Arată, în continuare, ca o campioană. Suficient şi pentru accesul în Champions League?

Steaua a spulberat un adversar care a cam dormit în această vară. Arată, în continuare, ca o campioană. Suficient şi pentru accesul în Champions League?

Firesc, lumea era cu ochii pe Steaua. A plecat Rusescu, s-a accidentat Chipciu, dintr-o zonă de atac care şi aşa reclama un vîrf marcator încă de astă-iarnă. Sosirile lui Iancu, Stanciu şi, mai tîrziu, Piovaccari nu păreau a fi substituit nici măcar dispariţiile celor care urcaseră piscul Ajax şi fuseseră la vreo jumătate de oră de traversarea defileului Chelsea. Lotul era îndestulat numeric, dar Steaua părea să aibă prea multe rezerve bune şi prea puţini titulari. După excelentul sezon precedent al roş-albaştrilor, lumea dorea, de fapt, saltul către nivelul superior. Către standardul Champions League.

Supercupa cu Petrolul ar fi trebuit să fie un fel de evaluare. Numai că, rămînînd focusaţi pe Steaua, am pierdut din vedere celelalte competitoare. Bunăoară, pe găzari. Beneficiind de mai puţină expunere, lupii şi, în special şefii lor, n-au mai fost luaţi la puricat, cum de fapt ar fi meritat. Lupa a fost departe de trupa lui Contra, iar imaginea celei considerate viitoarea contracandidată a Stelei în lupta la titlu s-a pierdut în ceaţă. Scandalul Bokila a străpuns un pic intimitatea deţinătoarei Cupei, iar veştile, prezentate oficial şi pe gazonul Arenei Naţionale, n-au fost nicidecum bune.

Dacă Stelei i se cere să facă pasul la nivelul următor de ce să nu avem pretenţii asemănătoare şi de la Petrolul? Reprezentanta României în Europa League, căci despre aşa ceva dicutăm, a cam pierdut vremea în această vară. Îmbătată de triumful din Cupă, gruparea petrolistă a uitat să-şi mai evalueze corect lotul. Amnezia a început cu zona fundaşilor centrali. La finala din mai cu CFR, suspendarea lui Gerlado a produs fiori. Acoperirea zonei cu Hoban, excelent atunci, a produs mult bine, căci s-a cucerit un trofeu, dar şi foarte mult rău, pentru că s-a marşat pe principiul românesc, las, că merge şi aşa. Ei, bine, nu merge.

Miercuri seară, în SuperCupă, Hoban n-a mai fost lîngă lunaticul Manasse (decizie neinspirată a lui Contra, care a demontat un ansamblu ce funcţionase), ci foarte tînărul Neag. Cu această pereche în centrul apărării, Nikolici a părut mai tehnic ca Ibrahimovici, iar Petrolul a strîns la pasiv două goluri, un penalty, o eliminare şi încă două situaţii în care Iancu şi Popa au scăpat frontal singuri cu portarul. În numai jumătate de oră. Acea jumătate care a decis Supercupa.

Cercul se închide. Revenim la Steaua, care va continua să rămînă principala ţintă. Marţi vine Vardar, cap de drum spre Champions League. Miercuri, în Supercupă, diferenţa a fost categorică. Omogenitatea echipei, valoarea individuală a jucătorilor şi profesionalismul staff-ului au contribuit la nimicirea primului adversar. Semn că, la intern, Steaua se uită în spate şi nu prea vede pe nimeni în apropiere. Asta e echipa, nu mai vreau nimic!, a spus aseară Reghecampf. Pentru Liga 1, cu siguranţă. Pentru Liga cealaltă, rămîne de văzut dacă e suficient.