Felicitări, Astra! Bravo, Silvică!
Să nu ne facem de rîs. Acestea au fost cuvintele patronului Astrei, săptămîna trecută, înaintea plecării echipei spre Slovenia, pentru meciul tur cu Domzale.
Să nu ne facem de rîs. Acestea au fost cuvintele patronului Astrei, săptămîna trecută, înaintea plecării echipei spre Slovenia, pentru meciul tur cu Domzale. Temerea lui Ion Nicolae se putea justifica prin faptul că dacă te elimină o echipă dintr-un campionat inferior celui românesc şi cu un buget de vreo 4-5 ori mai mic atunci trebuie să te ascunzi în munţi o perioadă şi să nu mai apari pe la televizor ca să nu fii confundat cu Mr. Bean.
Ei bine, Astra nu s-a făcut de rîs sub nici o formă. Şi-a respectat statutul de favorită, a tratat dubla cu seriozitate, a trecut peste tracul debutului într-o competiţie în care doar Dinu Gheorghe avea cu adevărat experienţă şi a mers mai departe. Ba, în plus, a stors din această întîlnire tot ce se putea pentru binele coeficientului de ţară: a cîştigat ambele manşe şi a pus maximum în tolba de puncte a României!
Felicitările le merită cu toţii, marcatorii Budescu (în tur) şi Bukari şi-au luat deja porţia de elogii, dar de zeroul de pe tabelă e responsabil şi portarul. La capătul meciului de ieri, monitorizarea InStat l-a desemnat omul meciului pe Silviu Lung jr. Cu un indice impresionant, 515, el a monopolizat sectorul cifrelor, mult peste următorii titulari clasaţi, închizătorii Seydou (345) şi Seto (312), şi dublu faţă de marcatorul golului 2, Bukari (259).
Absolut justificat, dacă ne amintim că la 0-0, Silvică a avut două intervenţii uluitoare pe Arena Naţională şi una, să nu uităm, la Domzale. Ar fi fost nedrept ca slovenii să înscrie, după aspectul general al jocurilor, dar ar fi fost perfect posibil dacă Astra, la debutul ei european, nu avea un portar pe care să se bazeze. Baftă mai departe!