Cum au ajuns nemţii pe acoperişul lumii

Săptămîna în care Bayern şi Dortmund au făcut instrucţie cu extratereştrii şi galacticii e rodul anilor de cercetare, strategie şi pregătire cît se poate de pămîntene

Săptămîna în care Bayern şi Dortmund au făcut instrucţie cu extratereştrii şi galacticii e rodul anilor de cercetare, strategie şi pregătire cît se poate de pămîntene

Era acum vreo doi ani. În plin totalitarism spaniol în fotbal, la cursurile Pro de la FRF a venit un lector german. Frank Wormuth, fost jucător modest de Bundesliga, dar, mai apoi, un foarte inteligent tehnician. Omul, care acum funcţionează ca antrenor al naţionalei U20, cooptat fiind în Federaţie (DFB) din 2008, părea un montagnard calm, dar hotărît, cu ochii mereu pe busolă. Azimutul său era evident, fotbalul spaniol.

În amfiteartrul de la FRF, urechilor aspiranţilor noştri nu s-au ascuţit din prima. Numele era puţin ofertant. Doar că, prinşi de expozeu, cu toţii au început să se îndrepte de spate şi să prindă a înţelege modelul nemţesc. Tipul explica în cel mai calm mod posibil cum au hotărît nemţii să-i bată, o dată şi o dată, pe afurisiţii de spanioli.

La noi, acum 20 de ani, totul se baza pe forţă. Spuneam că dacă unu contra unu fiecare va fi mai puternic decît adversarul, atunci vom învinge. Selecţionam băieţi zdraveni, pe care-i puneam la alergat prin păduri şi la cărat tone de gantere. De cîţiva ani, mai precis după sosirea lui Klinsmann şi Low la naţionala mare, în 2005, am schimbat şi strategia de selecţie şi metodica de antrenament. Iar înaintea noastră, ca ţel, a fost mereu Spania, a explicat Wormuth.

În 2005, viteza de joc a Germaniei (raportul dintre timpul de joc şi numărul total de pase) era de 2,8 pas/secundă. În 2008 ajunsese la 1,8 , iar la ora cînd ne vorbea herr Frank, coborîse la 1,1. Spania era campioană mondială şi europeană şi avea 1,0. Nemţii se apropiaseră, dar încă nu-i depăşiseră. Cum au progresat?

Totul a plecat de la noi, de la Federaţie, a spus Wormuth. Mai precis de la selecţioner. Joachim Low a compus un set de principii de urmat pentru toate echipele germane, intitulat simplu First coach concept. Şi, în linii mari, el cuprindea 3 puncte esenţiale ca tactică de joc:
1. Recuperarea mingii cît mai rapid după pierdere şi fără a face fault (ca Barcelona)
2. Tranziţie extrem de rapidă. Pentru contraatac, pasa numai înainte şi maxim 6-8 secunde pînă la finalizare (ca Real Madrid)
3. Contact puţin, dar des cu mingea, adică acea viteză de joc pe care naţionala Spaniei o avea de 1 pas/secundă

Simplu, nu? Ok. Pentru asta îţi trebuie o pregătire fizică fără cusur. O aveau. Dar cu pasatul cum au rezolvat-o de vreme ce preferaţii erau doar cei puternici, nu neapărat şi cei tehnici? Ei, bine, au schimbat şi principiile de selecţie. Dar au venit şi cu masiv ajutor de la Federaţie. Germania a fost împărţită în 29 de teritorii, fiecare acoperite de cîte un antrenor federal. Şcolit şi plătit profi. Apoi, în fiecare teritoriu s-au creat centre federale unde, în fiecare luni, cei mai buni copii între 12 şi 15 ani erau convocaţi ca la naţională şi antrenaţi numai de specialişti, tehnicieni cu licenţă. În total, 366 de centre finanţate de DFB.

E inutil de spus, că dintr-un astfel de bazin de jucători talentaţi corect antrenaţi şi îndoctrinaţi cu cele 3 principii de bază formulate de Low, toate cluburile din zonă au început să se aprovizioneze.

Marţi şi miercuri, în Ligă, contra spaniolilor, viteza de joc a lui Bayern şi Dortmund a fost de sub 1 pas/secundă. Iar montagnardul Wormuth şi ai lui au înţeles nu doar că au urcat muntele, ci că au ajuns pe acoperişul lumii.