Derbyul bunului simţ

Dacă energiile declanşate de un meci de fotbal dintre români şi unguri ar stîrni ambiţii şi în viaţa de zi cu zi, cu siguranţă, şi ei, şi noi am merge mai des la turneele finale ale societăţilor civilizate

Dacă energiile declanşate de un meci de fotbal dintre români şi unguri ar stîrni ambiţii şi în viaţa de zi cu zi, cu siguranţă, şi ei, şi noi am merge mai des la turneele finale ale societăţilor civilizate

Dac-aş avea o putere supranaturală aş organiza în fiecare zi cîte un meci România – Ungaria. La cîte pasiuni, ambiţii şi dorinţe declanşează acastă confruntare fotbalistică, ar fi păcat ca energia generată să nu fie folosită mai des.

Acum e meciul de fotbal. Mai precis, mîine. De o săptămînă însă cazanul a început să fiarbă. E adevărat, flacăra nu mai are vîltoarea celei din 1999, cînd Adrian Păunescu îi făcea echipa la televizor lui Victor Piţurcă şi ni-l readucea la echipa naţională pe Hagi. Dar căldura evenimentului se simte şi acum. Politicienii au început să mişune pe la televiziuni, iar extremiştii, acei mari maeştri ai facerii de nimic, şi-au reluat rolurile murdare. De ce n-am profita de ei, aşa cum, de pildă, profită moara de nesuferitul vînt?

M-aş bucura să am zi de zi un România – Ungaria la construit stadioane de fotbal. Aici am pleca, evident, de la 1-0. Cînd pui faţă în faţă Arena Naţională şi stadionul Ferenc Puskas e ca şi cum ai alătura o tabletă Apple unei maşini de scris Underwood. Dar aş vrea şi la săli de sport, chiar dacă aş şti că, din comparaţia Polivalenta noastră – Papp Laszlo a lor, scorul ar deveni egal.

Mergînd mai departe, cum ar zice Ilie Dumitrescu în studiourile de la Digi, ce-aţi zice de un meci direct la numărul de kilometri de autostradă? 525 la noi, 1480 la ei, la o suprafaţă totală de o treime din a noastră. Haideţi, domnilor politicieni, ambalaţi-vă puţin, ce naiba, că doar e vorba de un meci România – Ungaria!

Dar de un derby al cîinilor vagabonzi ce-aţi zice? Aici i-am sfîşîia. Noi aliniem la start un milion de patrupede fără stăpîn. Ce să ne facă ei cu doar vreo sută de mii? Simplu, să ne facă de rîs că nu sîntem în stare să ne curăţăm ţara şi să oferim copiilor noştri posibilitatea de a se plimba cu bicicleta, îndrăgostiţilor noştri parcuri fără lătrături şi bunicilor noştri oportunitatea de a se întoarce de la piaţă întregi. Evident, nici în acest caz domnii cu costume scumpe care apar la televizor nu mai sînt la fel de vehemenţi ca în faţa unui România – Ungaria.

La poliţişti fomişti cred că ne-am da-o parte în parte. Pe unii dintre ai noştri îi ştim, nu mai au nevoie de nici o prezentare.
Pe unii din atîrnătorii lor îi găseşti de cum treci graniţa. Stau la ciupeală, te opresc şi te ţin din treabă, doar-doar te-or găsi fără vignetă, faruri aprinse sau şapcă, la fel ca-n bancul cu iepuraşul.

De fapt, ce s-o mai lungim, că acuş începe meciul, acest România- Ungaria ar trebui repetat zilnic în toate domeniile. I-am prelua energiile, le-am reuni ca într-un mare decatlon şi l-am intitula derbyul bunului simţ. Unul din care să nu ne alegem nici cu puncte, nici cu voturi, nici cu calificări. Ci cu o viaţă mai bună şi dincolo, şi dincoace de Tisa.