Zero’s Day

Steaua şi CFR Cluj s-au certat de Ziua Îndrăgostiţilor tocmai cu tactica adecvată. A rezultat un eşec perfect: bătăi şi la scor, şi fără gol marcat

Steaua şi CFR Cluj s-au certat de Ziua Îndrăgostiţilor tocmai cu tactica adecvată. A rezultat un eşec perfect: bătăi şi la scor, şi fără gol marcat

Echipele care prind sferturile cupelor europene au o medie de 2,6 ocazii pentru un gol înscris. Nu o spun eu, ci o statistică efectuată în ultimii doi ani pe cele mai importante competiţii intercluburi. E enervantă, aşa e!, cîteodată mincinoasă, dar, pe orice teorie a numerelor mari, e relevantă. Iar în cazul de faţă vorbeşte despre eficacitatea pe care trebuie s-o ai cînd vrei privilegii în elita fotbalului.

Steaua n-a beneficiat de un astfel de raport la Amsterdam. A avut posibilitatea să bage mingea în poartă din 5 situaţii şi n-a făcut-o. A ratat şansa golului şi, o dată cu ea, a calificării mai departe pentru că doar o minune îi mai poate purta pe roş-albaştri spre optimi. De ce o minune? Apelăm din nou la nesuferita, care e şi mai dură de această dată: doar 8% dintre echipele care au cîştigat manşa tur cu 2-0 au ratat calificarea mai departe.

Steaua n-a marcat pe ArenA nu numai că n-a avut eficacitate, ci şi pentru că a abordat în cheia prudenţei prima repriză. Ajax poate greşi doar dacă e pusă sub presiune, avertizau şi Ovidiu Stîngă, şi George Ogăraru, buni cunoscători ai filosofiei şi calităţilor lăncierilor. În locul unui risc asumat din start, cu presing ofensiv sau ultraofensiv în primele 30 de minute ale unui meci de 180, nu de 90, liderul Ligii 1 a preferat aşteptarea în propriul teren. Acolo unde morişca de pase a olandezilor a funcţionat perfect ajungînd la un 72% în prima jumătate de oră. Şi cum fără minge nu poţi face contraatac, Steaua şi-a aşteptat practic condamnarea. A cedat teren, a oferit timp şi libertate fundaşilor adverşi, a dat cornere şi lovituri libere din preajma careului, una fiind generatoare de gol. A jucat ca echipele româneşti de dinainte, a concluzionat perfect Dinu Gheorghe din studioul DigiSport. Abia la 0-1 a început să conteze în atac, la 0-2 să aibă marile ocazii. Adică atunci cînd a mutat toată echipa cu 20 de metri spre terenul advers. Aşa cum poate era mai bine s-o fi făcut din start.

La Milano, CFR-ul a făcut-o, deşi poate nu trebuia. Interul nu are gena Ajaxului, care să se hrănească din posesie. Nerazzurrii şi-au trăit mereu gloria din apărare şi contraatac. De la Herrera pînă la Mourinho. Pe ei îi pui în dificultate doar dacă-i forţezi să joace poziţional. Clujenii au ales altă tactică. Cu două săptămîni înainte de meci au închis porţile şedinţelor de pregătire şi ale amicalelor pentru a pregăti surpriza. Un soi de 3-1-4-2 interesant, posibil util, în care şi-au făcut loc însă 3 stoperi (după intrarea lui Maftei chiar 4), 3 fundaşi laterali şi 2 mijlocaşi defensivi. La un meci în deplasare, în care era important să marchezi, campioana en titre a pus doar doi fotbalişti de atac în primii 11. Puţin, foarte puţin, cum ar fi zis Dem Rădulescu, care s-ar fi amuzat şi el de modul în care, de multe ori, playmaker-ul ardelenilor ajungea să fie Sepsi. Nota bene, tocmai omul care a făcut cadou italienilor mingea de contraatac de la primul gol.

Steaua şi CFR au ratat complet meciurile tur din 16-imile Europa League. Iar dincolo de cauzele obiective (buget, lot, tradiţie, ritm de competiţie), ele însele şi-au mai atîrnat suplimentar un bolovan de picior: abordarea tactică greşită.