Două motive de mîndrie: Luce şi Oli

Promiscuitatea şi mediocritatea în care se cufundă fotbalului românesc sînt, din cînd în cînd, acoperite de realizările adevăraţilor profesionişti

Promiscuitatea şi mediocritatea în care se cufundă fotbalului românesc sînt, din cînd în cînd, acoperite de realizările adevăraţilor profesionişti

Omul prezentului
Mircea Lucescu a cîştigat Supercupa Ucrainei şi ştirea n-a invadat burtierele televiziunilor şi n-a sălăşuit cine-ştie-cît timp pe site-uri. A fost al 15-lea trofeu cîştigat de Il Luce de cînd a sosit la Şahtior, iar normalitatea cu care ne-a obişnuit tehnicianul nu mai poate hrăni nevoia zilnică şi aproape patologică de senzaţional. E ca şi cînd ai spune că un cîine a muşcat un om. Adică o banalitate. Dacă Lucescu n-ar fi cîştigat Supercupa Ucrainei, atunci cu singuranţă că informaţia ar fi curs în valuri exact ca atunci cînd un om ar fi muşcat un cîine. Ce grozăvie!

Nu, nu mi-am propus să rescriu un curs despre ştirea de presă, ci doar simt nevoia să mă bucur pentru că un român izbuteşte să facă lucruri senzaţionale pe pămînturi străine. Chiar să mă mîndresc. Dar, în acelaşi timp, să şi atrag atenţia că într-un deşert de mediocritate, astfel de oaze de excelenţă ar trebui valorizate mult mai bine. Victoriile lui Lucescu n-ar trebui să plictisească sau, mai rău, să nască invidii. Din ele se pot învăţa multe. E, cum s-ar zice, despre pasiune, e despre muncă, e despre abnegaţie. Şi n-ar trebui să ne enerveze, deoarece peste puţin timp s-ar putea să ne lipsească. Aşa cum ne lipsesc Generaţia de Aur, Gabi Szabo, Ilie Năstase, Nicu Vlad, Feri Vaştag şi alţi campioni care, atunci cînd băteau pe toată lumea, ne plictiseau atît de tare încît ne venea să-i criticăm. Iar de multe ori o şi făceam.

Omul viitorului
Pe traiectoria aceleaşi idei, un alt român din fotbalul nostru tot mai depopulat de profesinalism îşi cîştigă banii cu tricolorul pe umeri. Aflat în Austria cu echipa lui, Al Ain, pe care a luat-o de la retrogradare şi a făcut-o campioană, Cosmin Olăroiu a fost lăudat sincer de elevul său, Asamoah Gyan, nimeni altul decît cel mai bun african de la ultima Cupă Mondială. Ghanezul a vorbit despre lucrurile pe care noi le cunoşteam la Oli, muncă pînă la epuizare, apropiere de jucători, accent pe tactică, şi pe care un profesionist ca Gyan le percepe şi mai bine.

Vorbele spuse de african la microfonul televiziunilor româneşti prezente în Austria n-au fost de curtoazie. Ele au fost completate de o declaraţie pe care team-managerul echipei, Mattar Al Shabani, a făcut-o pe site-ul clubului: I met many coaches during my professional life as a player and as a manager, but I think Cosmin is the most committed leader for his great personality and skills in training. In addition he shows eagerness for victory. In fact, he started a new era in the team and he is the man of the coming time. Nu e dificil de tradus. E, din nou, ca şi în cazul lui Luce, despre personalitate şi talent, despre foamea permanentă de victorie, despre un deschizător de drumuri, despre un om al viitorului. Iar cînd declară că n-a mai lucrat pînă acum cu un antrenor atît de înzestrat, trebuie spus că pe la Al Ain au trecut, de-a lungul timpului, branduri mari ca Bruno Metsu, Alain Perrin, Walter Zenga, Toninho Cerezo sau Winfried Schafer. Dacă nici ăsta nu e un motiv să ne mîndrim, dacă vom invoca la nesfîrşit banii lui Ahmetov sau cămilele din deşert, atunci înseamnă că înţelegem exact atît fotbal încît merităm să rămînem cu Nilă.