Jos Răzvan! Aşa, şi pe urmă?

Problema fotbalului românesc nu e numele selecţionerului, ci incapacitatea unui sistem care să genereze din nou o Generaţie de AurNe-a trecut glonţul pe la ureche şi cu Luxemburgul. Am suferit, am fost conduşi, n-am fost în stare să ducem mingea în zona de finalizare decît tîrziu, după minutul 60, cînd adversarii terminaseră benzina şi înotau pe teren. Am avut şansa să egalăm repede, dar în continuare am jucat crispat, fără orizont. Am tras prima oară la poartă după o acţiune colectivă abia în minutul 68, atunci cînd Mutu a finalizat cu capul centrarea lui Torje. Pînă atunci, toate şuturile veniseră din faze fixe.

Problema fotbalului românesc nu e numele selecţionerului, ci incapacitatea unui sistem care să genereze din nou o Generaţie de Aur

Ne-a trecut glonţul pe la ureche şi cu Luxemburgul. Am suferit, am fost conduşi, n-am fost în stare să ducem mingea în zona de finalizare decît tîrziu, după minutul 60, cînd adversarii terminaseră benzina şi înotau pe teren. Am avut şansa să egalăm repede, dar în continuare am jucat crispat, fără orizont. Am tras prima oară la poartă după o acţiune colectivă abia în minutul 68, atunci cînd Mutu a finalizat cu capul centrarea lui Torje. Pînă atunci, toate şuturile veniseră din faze fixe.

12 şuturi am încasat de la o naţională a Luxemburgului, care altădată nu intra de atîtea ori cu mingea în terenul nostru

Pentru toate astea, sprîncenele încruntate, pumnii sfredelind nervoşi aerul şi răcnetele disperate ale tribunei se îndreaptă către Răzvan Lucescu. Capul lui îl vor, pe el îl contestă. Probabil că atunci cînd şansele de calificare vor fi egale cu zero, nu ca acum, cînd ne amăgim cu virgula de după nimic, selecţionerul va fi schimbat. Problema e că va veni un altul, la fel de entuziast precum cel de acum, la fel de pus pe fapte mari, dar la fel de superficial în a vedea din start, nu la mijlocul mandatului, adevărul crud al fotbalului nostru. Că avem o competiţie internă din ce în ce mai slabă, că în interiorul ei găsim din ce în ce mai puţini jucători români, că valoarea străinilor care ne-au invadat campionatul e, de cele mai multe ori, modestă, că nu mai putem propune fotbalişti pentru campionate puternice, şi că şi aceia au mari probleme în a juca. Că nu mai transferăm decît acolo unde avem pile, la Hagi, la Zenga, la Rednic, la Olăroiu. Că am ajuns să avem un raport juniori-seniori de 3 la 1, în vreme ce în Germania sau Franţa el este de 8 la 1.

5 jucători din lotul convocat pentru ultima acţiune a naţionalei n-aveau echipă sau meciuri în pricioare

În 1993, Franţa a suferit una dintre cele mai mari ruşini fotbalistice din istorie. Aveau nevoie de un punct din ultimele două meciuri disputate acasă, cu Israel şi Bulgaria, pentru a se califica la CM SUA ’94. Nu l-a obţinut, a pierdut ambele meciuri pe Parc des Princes. Monstruosul eşec sportiv (dar şi financiar, căci au pierdut sute de milioane de franci) nu s-a tratat însă doar cu schimbarea selecţionerului. Francezii au înţeles că putregaiul era mult mai adînc şi au operat cauza eşecului. Atunci l-au numit pe Aime Jacquet în fruntea loturilor, dar tot atunci au demarat un plan structural de schimbare fundamentală a fotbalului. N-am să intru în amănunte. Cert e că, după 5 ani, au devenit campioni mondiali, după alţi doi campioni europeni, iar la finalul generaţiei Zidane, în 2006, au mai jucat o finală de Mondial.

Idei patriotice

Într-un fel, noi sîntem acum în situaţia de atunci a Franţei, la fundul gropii de potenţial. Sub noi nu mai e decît Luxemburgul. Ar fi momentul să ne lărgim un pic orizontul dinspre selecţioner spre şefii FRF şi să ne dorim să înceapă odată şi reformarea fotbalului, singurul domeniu neatins de schimbare după mai bine de două decenii de la Revoluţie! Iar pentru a nu fi acuzaţi doar de critică, aş relua cîteva dintre ideile de pus în practică, pe care noi, ziariştii ăştia nepatriotici, le-am tot lătrat în decursul anilor:

1. Concentrarea valorilor într-un campionat cu mai puţine echipe şi sistem play-off şi play-out, atît în Liga 1, cît şi în a doua

2. Introducerea unor criterii de valoare pentru străinii care vin în România

3. Obligativitatea prezenţei în loturile din primele două divizii a unui număr minim de jucători crescuţi-formaţi în propria pepinieră sau care să fi jucat un număr minim de ani la aceeaşi echipă (ca să poată fi integraţi aici şi străini, pentru a nu fi în contradicţie cu legislaţia europeană)

4. Limitarea şi mai drastică a numărului de extracomunitari

5. Impunerea unui calendar cît mai dens în întrecerile copiilor şi juniorilor, care suferă din lipsa competiţiilor

Pe mine atît m-a dus capul pentru moment. Pentru restul există şefi la FRF care să dorească să facă într-adevăr ceva pentru fotbalul românesc. Nu doar pentru propriul MasterCard.