Dreptate şi prostie

Sînt de acord cu el. Şi-l înţeleg aşa cum un angajat de profesie ca mine nu ştie să se plaseze într-un astfel de conflict de muncă de partea patronului. A jucat, s-a antrenat, iar acum a venit din nou la pregătire. Are tot dreptul să-şi ceară drepturile. Să interpeleze preşedintele la fel de dur cum acesta îl certa atunci cînd echipa nu cîştiga meciurile pe teren. Să vrea să fie plătit la timp.

Sînt de acord cu el. Şi-l înţeleg aşa cum un angajat de profesie ca mine nu ştie să se plaseze într-un astfel de conflict de muncă de partea patronului. A jucat, s-a antrenat, iar acum a venit din nou la pregătire. Are tot dreptul să-şi ceară drepturile. Să interpeleze preşedintele la fel de dur cum acesta îl certa atunci cînd echipa nu cîştiga meciurile pe teren. Să vrea să fie plătit la timp.

În toată această industrie care a devenit fotbalul, o afacere atinsă şi ea, evident, de criză, jucătorul e elementul principal. El aduce banii din drepturile tv, pentru el plătesc oamenii biletul pe stadion, în jurul jocului lui se înfăşoară reclamele multicolore care rotunjesc conturile, tricourile cu numele lui sînt vîndute. De aceea sînt de acord cu el. Fotbalistul.

Sînt de acord cu el, chiar dacă mulţi îl invidiază şi-l arată cu degetul pentru aparenta uşurinţă cu care cîştigă o grămadă de bani. Asta e meseria pe care şi-a ales-o şi, făcînd-o bine, are tot dreptul să încaseze foloasele. Pentru el, dar şi pentru familia în care, de regulă, reprezintă principala sursă de venit. Şi, privind tocmai din acest unghi, indiferent cît de mare ar fi contractul, semnat de bunăvoie cu angajatorul, nicidecum cu pistolul la tîmplă, el trebuie respectat. Pentru că în baza lui fotbalistul munceşte, dar, în acelaşi timp, îşi planifică şi viaţa. Cu toate ratele, visele, vacanţele, nevoile, nebuniile sau bolile pe care i le rezervă soarta.

De aici încolo însă, nu-l mai înţeleg şi n-am cum să mai fiu de acord cu el. Cu fotbalistul care, plîngîndu-se, tînguindu-se, întîrziind la pregătire sau antrenîndu-se în dorul lelii are impresia că, la rîndu-i, îl faultează pe patron. Eroare! Se faultează singur. Pentru că situaţia va continua, criza îşi va produce şi mai departe efectele, salariile vor întîrzia. Timpul se va scurge, însă în defavoarea fotbalistului, pe care finalul contractului îl va prinde mai bătrîn cu cîţiva ani şi, cu siguranţă, mai nepregătit ca niciodată. În vreme ce jucătorul care se va pregăti, indiferent de ziua în care banul îi va intra în cont, va fi apt, în orice moment, să depună memoriul şi/sau să se transfere într-un loc unde bugetul să fie o noţiune economică, nu o recuzită a cinematografiei SF ca pe la noi.