Somn fericit, dar scurt
Cum a reuşit să se schimbe Steaua de la Bistriţa în Steaua de astă-seară?, se întreba, firesc nedumerit, Radu Naum la Contraatac la cîteva minute după meciul din Ghencea. Din celălalt difuzor al televizorului se auzeau explicaţiile. Unele mergeau pe descătuşarea unei echipe puse permanent sub presiune.
Cum a reuşit să se schimbe Steaua de la Bistriţa în Steaua de astă-seară?, se întreba, firesc nedumerit, Radu Naum la Contraatac la cîteva minute după meciul din Ghencea. Din celălalt difuzor al televizorului se auzeau explicaţiile.
Unele mergeau pe descătuşarea unei echipe puse permanent sub presiune. Altele pe faptul că înlocuirea lui Lăcătuş de la pauză, Apostol cu Bicfalvi, în efectiv, şi a lui Bicfalvi cu Ricardo ca aşezare pe teren a guvernat modificarea de pe tabelă. Şi unele, şi altele stau în picioare. Dar nici unele, nici altele nu pot scrie viitorul acestei echipe, care aseară a adus aminte că pe acea arenă astfel de focuri de artificii în joc erau reguli nu excepţii. Şi patronul Becali, şi preşedintele Duckadam, şi Lăcătuş, şi Stancu sau Tătăruşanu pot dormi fericiţi încă o seară pentru că merită să-şi soarbe triumful. Problema e însă alta.
Acum au jucat…
Steaua a arătat aseară că e o echipă bine pregătită fizic. Mai mult. E o trupă pe care Fiara a adus-o, cel puţin pentru un meci, în starea aceea de competiţie care începe furios cu şutul lui Surdu şi continuă cu capul ridicat din pămînt după ce Mertens te egalează la 4 minute după ce ai deschis scorul. Adică montată de la cabine şi pregătită pentru orice s-ar întîmpla în timpul jocului. Apoi, a arătat iar că pe spaţii mari şi pe contraatac se simte ca peştele în apă. Şi, în plus, de această dat a speculat şi fazele fixe.
…însă mîine?
Dar tot Steaua şi tot aseară, acum puteţi să mă înjuraţi din nou!, nu a convins că merge pe un anume drum. Că are un azimut clar după care se ghidează. Că tot ce s-a petrecut cu Utrecht se poate repeta cu Liverpool sau cu Napoli. Jocul Stelei n-are în continuare o identitate. Ocaziile vin doar din dorinţa zilieră şi cheful de fotbal punctual al unor jucători foarte talentaţi pentru ce aveam, în general, în România. Nu dintr-o filozofie clară de joc, care să definească un tip de joc şi care să genereze speranţă. Acesta este motivul pentru care, români fiind, ne bucurăm repede, grăbit şi chibzuit, dar nu putem aştepta cu încredere partida ce va veni. Pentru că tot aseară, Tătăruşanu a decis mai abitir decît Stancu un meci ale cărui cifre ar putea să le strice somnul celor pomeniţi mai sus. Diseară o să dorm şi eu bine , iar mîine o să mă scol fericit!, au spus şi Duckadam, şi Becali. O merită! Dar doar pentru o seară.
Steaua Parametru Utrecht
15 suturi la poartă 15
7 suturi pe poartă 5
5 ocazii 8