Iadul paradisului nostru

Mondialul american, primul pe care l-am văzut pe viu, mi-a amprentat puternic memoria. Rose Bowl, imensa farfurie de beton din Pasadena, zecile de mii de peruci cu Valderrama, Silverdome Pontiac, sala de 80.000 de locuri din Detroit, chitaristul Lalas şi actorul Meola, ambii fotbalişti în naţionala americană, ochii injectaţi ai lui Maradona şi cei plînşi ai lui Răducioiu de la finalul de coşmar cu Suedia, mîna pe care mi-a întins-o…

Mondialul american, primul pe care l-am văzut pe viu, mi-a amprentat puternic memoria. Rose Bowl, imensa farfurie de beton din Pasadena, zecile de mii de peruci cu Valderrama, Silverdome Pontiac, sala de 80.000 de locuri din Detroit, chitaristul Lalas şi actorul Meola, ambii fotbalişti în naţionala americană, ochii injectaţi ai lui Maradona şi cei plînşi ai lui Răducioiu de la finalul de coşmar cu Suedia, mîna pe care mi-a întins-o Cristian Ţopescu şi complimentele pe care mi le-a făcut în premieră tocmai acolo, în cortul de presă de la Los Angeles, şi prezenţa mea la masa presei exact între Ovidiu Ioaniţoaia şi Ioan Chirilă, care mă făcea să mă simt la 26 de ani ca şi cum aş fi jucat în aceeaşi echipă cu Pele şi cu Cruyff.

Dar peste toate astea altceva m-a lăsat mut. Eram la finalul jocului cu SUA. Am coborît din tribună undeva sub peluză, acolo unde se organiza conferinţa de presă. Ceva ca la nuntă, cu un podium pe care urca antrenorul împreună cu un moderator de la FIFA, un microfon şi două boxe din care sunetul nu avea loc să iasă de cohorta de jurnalişti. N-am insistat, oricum mergeam la hotelul tricolorilor pentru a vorbi cu nea Puiu şi cu băieţii. M-am furişat spre gazon. Era trecut de prînz, iar soarele ardea ca la noi cînd se anunţă cod roşu. Voiam să-mi iau amintire cîteva fire de iarbă. Nimeni de la pază. Am pătruns sfios spre poarta unde marcase Petrescu, mi-am luat prada de război, iar cînd m-am întors am zărit un termometru. Gradele Fahrenheit nu-mi spuneau nimic. Am notat numărul văzut în agendă şi m-am întors în ţarcul presei. Prin faţa mea jucătorii treceau spre autocar. Nu mai semănau cu cei pe care-i ştiam. Livizi, traşi la faţă, supţi. M-am cîntărit acum, am aproape 5 kile mai puţin, a anunţat Dorinel Munteanu. Nu exagera şi lucrul ăsta l-am aflat acasă. Acolo unde l-am translatat pe Fahrenheit în Celsius. 62 de grade la soare! În această atmosferă, tricolorii au făcut cel mai mare rezultat din istorie. Iadul unde ne-am simţit ca-n Paradis!