Andrei Vochin

Cel mai bun ziarist dintre oamenii de fotbal și cel mai bun om de fotbal dintre ziariști. Pentru că le face pe amândouă

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Andrei Vochin
Fuga înainte de toate

„Și calul aleargă, dar nu dă lapte”. Asta e fraza preferată a celor care nu apreciază ceea ce înseamnă în ziua de azi calitatea fizică a fotbaliștilor. Curios e că în special foștii jucători iau în derâdere, de multe ori, […]

...

Scrisoare către vecinii mei din Chateau Mont Royal Chantilly

Dragii mei,

E trecut bine de miezul nopții. Am urcat în cameră imediat după ce l-am văzut pe „Săpun” coborând din mașina ce l-a adus, târziu, de la controlul antidoping. Șchiopăta din genunchi și din suflet. Unii dintre voi mai […]

...

De la nea Vanea la nea Bataclan

Parisul ne-a așteptat febril și atunci, și acum. Semantica e însă cu totul alta, fără ca asta să aibă vreo legătură cu faptul că în ’98 eram jurnalist acreditat, iar acum oficial. Tremurul ăla de dinainte de competiție e, din […]

...

Domnul Goe

Cu mare plăcere am lecturat vineri interviul pe care Justin Gafiuc i l-a luat lui Dorin Goian. Am regăsit aceeași stare de bine pe care o trăiesc de fiecare dată când mă întâlnesc cu acest bărbat, indiferent de context, în […]

...

Lobby și cei 4 A

Cu alte cuvinte, dacă-și va duce angajamentul la capăt, Lobonț va ajunge la 40 de ani. Știrea poate surprinde, chiar dacă, atunci când vorbim de portari, ne aducem aminte că Dino Zoff devenea campion mondial cam pe la aceeași vârstă.

[…]

...

Uber alles

În 2006 mi s-a confirmat încă o dată de ce se spune că pe lumea asta sînt maşini proaste, maşini bune şi Mercedes.

luni, 20 septembrie 2010, 9:57

În 2006 mi s-a confirmat încă o dată de ce se spune că pe lumea asta sînt maşini proaste, maşini bune şi Mercedes. Sînt făcute de nemţi. Fotbalistic, maxima s-ar transcrie astfel: în materie de organizare de turnee finale sînt ţări care le organizează prost, ţări care le organizează bine şi Germania. Cu adevărat Uber alles.

Şosele şi stadioane, hoteluri şi terenuri de antrenament, transport în comun şi facilităţi pentru suporteri, toate au făcut din World Cup 2006 un real succes. Poate şi de aceea, în acest cadru tinzînd către perfecţiune, organizarea jocului, şi nu clasa individului, a fost cea care a triumfat. Poate şi din acest motiv Italia lui Lippi a învins în finală Franţa lui Zidane. Iar pentru prima dată în istoria turneelor finale, un fundaş, Cannavaro, a fost ales MVP-ul înaintea unor superstaruri precum Ronaldinho, Zizou sau Cristiano Ronaldo.

Mi-e dor să revăd imaginile de acum 4 ani. Să regăsesc graţie DVD-ului senzaţiile trăite atunci pe viu. Şi să dau replay golului lui Grosso din semifinala cu Germania, poate cel mai frumos, dacă nu cel mai important al competiţiei. Mai spectaculos chiar şi decît capul lui Zidane în pieptul lui Materazzi.

Comentează