Mame uber alles

Noua naţională a Germaniei şi-a schimbat radical stilul pentru simplul fapt că şi-a schimbat sîngele. E frumoasă această echipă a Germaniei, chiar dacă şi-a asigurat calificarea mai departe tremurînd înaintea ultimului joc. E frumoasă pentru că e tînără, cea mai fragedă echipă trimisă la un turneu final mondial din 1934 încoace.

Noua naţională a Germaniei şi-a schimbat radical stilul pentru simplul fapt că şi-a schimbat sîngele. E frumoasă această echipă a Germaniei, chiar dacă şi-a asigurat calificarea mai departe tremurînd înaintea ultimului joc. E frumoasă pentru că e tînără, cea mai fragedă echipă trimisă la un turneu final mondial din 1934 încoace. Dar şi pentru că, alături de rigoarea tipic nemţească, a etalat în faţa miliardelor de privitori un joc mai cald, mai tehnic, mai uman. Un fotbal compus din mai multe stiluri, o rezultantă puternică a unei sume de diversităţi.

Lucrul acesta nu l-am văzut nici la Uwe Seeler, nici la Kaiser Franz, nici la Rummenigge, nici la Voller sau Matthaus. Ei, cu toţii, erau cumva la fel, chiar dacă păreau diferiţi. Fenta lui Ozil, plecarea lui Cacau sau anduranţa lui Kedira nu vin dintr-o alternanţă a caracterelor, ci din sîngele care le circulă prin vene. La propriu. Spre deosebire de acum 30 de ani, Mannschaftul s-a colorat la propriu şi la figurat. 11 din cei 23 de fotbalişti ai lui Joachim Low au rădăcinile înfipte în alte tărîmuri decît cel german. Iar majoritatea combinaţiilor au fost făcute între mame nemţoaice şi taţi ghanezi, spanioli, nigerieni sau tunisieni. Acesta e motivul pentru care, dacă va triumfa, Germania ar trebui să proclame ziua de 11 iulie ca al doilea 8 martie al fiecărui an. Ziua mamei care a schimbat totul.

14 ani au trecut de la ultimul triumf german: titlul european în 1996